Mai mulți polițiști de la Voluntari au fost nevoiți să dea explicații superiorilor, în cadrul unei anchete interne declanșată după ce, la dosarul DIICOT în care sunt cercetați Andrew și Tristan Tate, Georgiana Naghel și Luana Radu, au apărut probe că aceștia au fost protejați de oameni din interiorul poliției.

 

Anchetatorii vor să afle de ce reclamațiile depuse pe numele capilor rețelei de videochat de către una dintre femeile care au reușit să fugă din casa milionarilor britanici au fost „îngropate”.

Cum a aflat DIICOT de reclamațiile tinerei

Procurorii DIICOT au descins, la sfârșitul anului trecut, la vila și studioul de videochat ale fraților Tate, aflate în zona Pipera. După aceste descinderi, mai multe dintre fetele care au lucrat pentru cei doi britanici au fost chemate la audieri. Una dintre acestea, care, de altfel, a și primit calitatea de victimă, a povestit că, în octombrie 2021, luase decizia să nu mai lucreze pentru frații Tate, pe motiv că ar fi fost obligată să stea online 12 ore pe zi, cu pauze de câte cinci minute și era, pe deasupra, supusă unei presiuni psihice căreia nu reușea să-i mai facă față, informează gandul.ro.

Fata le-a dezvăluit anchetatorilor că a depus la Poliția din Voluntari patru reclamații. Conform anchetatorilor antimafia, în 28 octombrie 2021, tânăra s-ar fi certat cu Luana Radu, fostă polițistă la Secția 7 din București, și cu Georgiana Naghel.  După ce a depus plângerea, femeia a plecat și, când a revenit a doua zi la sediul Poliției Voluntari, polițistul de caz ar fi încercat s-o determine să renunțe la acuzații.

Polițiștii acuzați dau vina pe victimă

Ca urmare a apariției în presă a acestor acuzații, Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov a trimis la Poliția Orașului Voluntari o echipă de control. Confruntați cu anchetatorii, polițiștii care au ignorat plângerile au dat vina pe victimă, spunând că, de fapt, femeia s-ar fi certat cu fostul angajator pentru că nu a vrut să plătească operația de mărire a bustului.

În plus, au negat că fata ar fi depus vreo plângere și au spus că aceasta ar fi fost sunată și chemată să depună plângere, însă ar fi refuzat să se deplaseze și le-ar fi cerut anchetorilor să vină ei la ea, lucru care nu s-a întâmplat.

Articolul precedentTest de cultură generală SRI. Te califici pentru Serviciul Secret? Întrebările la care aproape nimeni nu știe răspunsul corect
Articolul următorLocotenentul „Doi și un sfert” al fraților Tate, adus la fața procurorilor