Obiceiul poliţiştilor vasluieni de a oferi cadouri copiilor instituţionalizaţi, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, a continuat și anul acesta. Acest centru se află sub ocrotirea Inspectoratului de Poliţie Județean Vaslui încă din anul 1990, copiii fiind vizitați în perioada marilor sărbători religioase.

Astfel, nici acest sfârșit de an nu a constituit o excepție, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Negrești primind vizita reprezentanților Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, care au adus cu ei dulciuri și un rucsac în care copiii au găsit șosețele vesele.

Cadourile au fost oferite copiilor de către reprezentanți ai polițiștilor, în numele tuturor cadrelor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui. Aceştia au contribuit benevol, ca în fiecare an, pentru a le insufla acestor copii un strop din magia Crăciunului și din sărbătorile sfârșitului de an.

Şi copiii au dorit să-i răsplătească pe poliţişti, prezentându-le, împreună cu  profesorii lor, un frumos şi emoţionant program artistic. În sala de spectacole a centrului s-au auzit urături, colinde, poezii specifice sărbătorilor de iarnă dar și numere de magie și reprezentații specifice Anului Nou.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentBăcăuan, bătut de patru vasluieni într-un bar dintr-un sat
Articolul următorEXCLUSIV Ucraina, amenințată cu invazia de Rusia. Transmisiune specială Realitatea PLUS din zona de conflict – VIDEO