În contextul derulării Programului Național “Școala Siguranței Tedi”, implementat de către Inspectoratul General al Poliției Române, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și compania Maspex România, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au desfășurat activități de prevenire privind siguranța în mediul online, siguranța în școli și pe stradă.

În perioada 25.02 – 13.03.2019, polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au interacționat cu elevii claselor I de la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” Vaslui, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Vaslui, Școala Gimnazială “Alexandra Nechita” Vaslui și Gimnaziul  ”Elena Cuza” Vaslui.

Activitățile au avut ca scop informarea elevilor cu privire la adoptarea unui comportament antivictimal. Totodată, au fost furnizate informații cu privire la interacțiunea acestora cu persoanele străine, atît în viața reală, cât și în mediul online.

Copiilor le-au fost transmise o serie de recomandări:

NU intrați în discuție cu persoane străine și NU răspundeți la provocările acestora;

NU vă abateți niciodată din drumul vostru, nici dacă cineva vă spune că există un alt drum mai scurt sau vă face alte promisiuni;

NU intrați în conflict cu alți copii sau grupuri, și încercați să lămuriți orice problemă prin discuții, fără violență;

Învățați numărul de telefon de acasă și al părinților, adresa unde locuiți!

Dăcă vă simțiți urmăriți, mergeți într-un loc aglomerat, intrați într-un magazin și cereți ajutorul unui polițist sau oamenilor din jur!

NU dați persoanelor necunoscute, întâlnire pe internet, informații despre voi sau familia voastră (nume, adresă, numele școlii, locul de muncă al părinților, numărul de telefon, când lipsește cineva de acasă etc.) !

NU vă întâlniți cu persoane cunoscute pe internet, fără să vă anunțați părinții! În spatele unui profil frumos se pot ascunde intenții periculoase.

Restricționați accesul la paginile voastre de socializare, astfel încât să poată fi vizualizate doar de către prieteni.

Aveți grijă ce fotografii postați pe rețelele de socializare, acestea pot rămâne pe alte computere chiar dacă  veți șterge postarea inițială.

Cereți ajutorul persoanelor în care aveți încredere!

Articolul precedentUn bebeluș, ars de viu la Emil Racoviță
Articolul următorCampanie de prevenire în mai multe unități școlare