Mihai Viziteu, poliţistul rutier care a împuşcat un tânăr în luna martie a acestui an, în timpul unei misiuni de urmărire, a fost reținut pentru 24 de ore.

Procurorii Parchetului General au dispus schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor.

Vizitiu mai este acuzat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Reamintim că în luna martie, un bărbat a fost împuşcat accidental în cap de poliţistul Mihai Vizitiu, care îl urmărea, în urma unor informații că acesta se afla la volanul unei maşini, deşi avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a murit la puţin timp după ce a fost preluat de un echipaj medical, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i salva viaţa.

Iniţial, poliţistul a fost cercetat pentru omor, însă, ulterior, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, s-a primit o ordonanţă de schimbare a încadrării juridice faţă de poliţist, din omor, în ucidere din culpă.

Poliţistul a fost pus la dispoziţie, până la finalizarea cercetărilor.

Între timp, dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului General, care i-au adus la cunoştinţă polițistului faptul că are calitatea de inculpat pentru ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a codului de etică poliţistului şi a regulamentelor cu privire la modalitatea în care trebuie să acţioneze poliţistul rutier în momentul în care urmăreşte o persoană care nu răspunde la comenzile de oprire în trafic.

Joi, 8 noiembrie, agentul Mihai Vizitiu urmează a fi prezentat Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă.

Articolul precedentO nouă promoție de polițiști, în folosul comunității
Articolul următorVasluiul afectat de o secetă severă