Prefectul Eduard-Andrei Popica a participat la ceremonia oficială de lansare a Președinției române la UE.
Evenimentul de lansare a avut loc la Ateneul Român şi a inclus ceremonia de deschidere a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene şi concertul inaugural dedicat preluării Preşedinţiei rotative, susţinut de Orchestra Uniunii Europene şi de corul Filarmonicii George Enescu.
Cu această ocazie, au susţinut discursuri preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, premierul Viorica Dăncilă, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache.
”Este un moment istoric pentru țara noastră și e momentul ca România să îşi consolideze statutul de stat membru cu drepturi depline în cadrul acestei mari familii care se numeşte Uniunea Europeană. Avem mare încredere în instituţiile europene şi sunt convins că la fel gândesc şi concetăţenii mei, care doresc să pună umărul la dezvoltarea Uniunii Europene. Pot spune că mă simt cu adevărat parte din marea familie europeană”, a spus prefectul Eduard-Andrei Popica.