Primăria Vaslui a lansat astăzi proiectul ”Sistem integrat de e-administrație pentru îmbunătățirea accesului populației la servicii electronice și simplificare administrativă în municipiul Vaslui”.

Proiectul este operațional din luna aprilie, iar durata de implementare este de 27 de luni.

Bugetul total al proiectului este în valoare de peste 2,4 milioane lei, din care 2,3 milioane este finanțare de la Uniunea Europeană.

”Obiectivul general al proiectului îl reprezintă consolidarea capacității instituționale a Primăriei Municipiului Vaslui prin implementarea de măsuri de simplificare administrativă și optimizare a furnizării serviciilor către cetățeni. Prin acest proiect se urmărește implementarea unor sisteme informatice pentru managementul integrat al fluxurilor de activități și dezvoltarea, creșterea gradului de sofisticare a serviciilor online furnizate către cetățeni, inclusiv prin digitalizarea arhivei la nivelul Primăriei Municipiului Vaslui”, a spus Radu Bălțatu, manager de proiect.

În cadrul proiectului va fi implementată o platformă de tip portal pentru servicii care să fie furnizate online către cetățeni.

Articolul precedentControl judiciar pentru un tânăr de 28 de ani care și-a bătut mama!
Articolul următorTabere de coșmar pentru 4 elevi vasluieni