Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 25 de noi contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, în valoare eligibilă totală de 105.019.956,74 lei.
Dintre acestea, 6 proiecte vizează modernizarea infrastructurii educaționale, sociale și de transport din:
- municipiul Timișoara va beneficia de 3.797.162,07 lei pentru construirea unui corp P+1E la Școala Gimnazială nr. 13;
- municipiul Turnu Măgurele (județul Teleorman), pentru asfaltarea străzilor în zona urbană marginalizată 1 și 2, va beneficia de 3.493.087,50 lei;
- municipiul Huși (județul Vaslui) va beneficia de 1.900.599,70 lei pentru reabilitarea Casei Moruzi și înființarea unui centru cultural-educațional;
- municipiul Piatra Neamț, pentru investiții la Școala Gimnazială nr. 5, va beneficia de 13.122.366,72 lei;
- comuna Săliștea (județul Alba) va beneficia de 478.000,39 lei pentru înființarea unui centru comunitar;
- comuna Pârjol (județul Bacău), pentru construirea unei grădinițe cu trei grupe cu program normal, va beneficia de 2.142.266,08 lei.
Alte 19 proiecte au ca obiectiv susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, prin dezvoltarea capacității de producție, achiziția de utilaje și diversificarea activităților.