Un vasluian a trăit momente cumplite în această seară, după ce s-a răsturnat cu mașina în fosta zonă industrială a municipiului reședință de județ.

El venea din localitatea Dragomirești, către Vaslui, ajungând în afara părții carosabile.

Din primele cercetări se pare că accidentul s-a produs după ce șoferul a încercat să evite mai mulți câini maidanezi, aflați pe mijlocul carosabilului.

La fața locului au ajuns două echipaje de pompieri și o ambulanță, după ce la 112 martorii au anunțat că de la motorul mașinii iese un fum negru.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.

Cercetările sunt continuate de polițiști, pentru a vedea cu exactitate împrejurările producerii accidentului.

Articolul precedentVeteran din Gârceni, sărbătorit la 100 de ani
Articolul următorCSM FC Vaslui a pierdut amicalul cu Ozana Târgu Neamț