Din 1990 încoace, mai mulți cetățeni israelieni au fost implicați, în România, în tot soiul de scandaluri imobiliare. Ciprian Dragne face, pe blogul personal, o analiză a felului în care spațiile comerciale comuniste din București și din Poiana Brașov au fost împărțite și vorbește despre cei care au fost „înfipți vremelnic lângă decidenții României, care au avut acces la mai toate privatizările cu potențial imobiliar și bancar”. 

„Acum, de pildă, nimeni n-a mai pomenit că Remus Truică este creația lui Alexandru Bittner, cel care împreună cu Dan Fischer, fost Frâncu, au fost primii evrei înfipți vremelnic lângă decidenții României. Care au avut acces la mai toate privatizările cu potențial imobiliar și bancar. Pentru că pe ei nu i-au interesat alte domenii ale economiei. Nimeni nu i-a pomenit pe Sorin Beraru (Samuel Bergovici), pe Elan Schwartzenberg, ambii cercetați și învinuiți, dar și fugiți din România.

Nimeni n-a spus că Alexandru Bittner și Dan Fischer și-au împărțit, practic, aproape toate spațiile comerciale comuniste din București și Poiana Brașov, inclusiv hoteluri. Bittner, ca bonus, și-a tras și o halcă din Delta Dunării…

Noi am spus deja că procurorii îl au în cătare pe Alexandru Bittner. Și că nu prințul lui pește prăjit sau Remus Truică sunt miza noului dosar de retrocedări. Și nu întâmplător lucrurile s-au accelerat după ce s-a așternut liniștea în jurul lui Viorel Hrebenciuc. Cel care s-a învârtit ani buni în cercul evreilor, pe post de vedetă…”, scrie Ciprian Dragne.

În opinia sa, „devine din ce în ce mai evident că așa-zisul Paul de România este invenția unui grup cu obiective bine definite. Care vâna bijuterii imobiliare, lucruri fine, de lux, cu patină. Apanajul unor oameni cu ștaif, nu al unor păcălici ca Truică sau Andronic…”

Din  gruparea infracțională a cărei interfață este Remus Truică, fac parte: Beny Steinmetz, miliardarul care controlează Gold Corporation, Roșia Montana, Tal Silberstein, și Arthur Finkelstein, consilierii israelieni ai lui Tăriceanu, precum și ai PSD, (Tal Silberstein a fost și strategul politic al lui Traian Băsescu), mai notează acesta.

„Truică a reprezentat societatea Reciplia care este controlata de offshore-ul Reciplia LTD, în umbra căruia se afla Tahal Group.
Până în 2012, Tahal Group a fost condusă de  Amnon Lipkin-Shahak, fost Șef de Stat Major al Israel Defense Forces. Tahal Group deține și  firma Globe Trade Center, posesoarea clădirii  America House, unde au sediul firma Reciplia SRL (cea care a achiziționat drepturile litigioase de la prințul Paul), Casa de Avocatură „Tucă, Zbârcea și Asociații”, precum și compania TRG Agent de Asigurare, condusă de Marius Marcovici (alt român neaș), fostul consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu. Grupul Tahal face parte din holdingul israelian Kardan, care a intrat în posesia următoarelor firme românești, prin participarea la privatizările dispuse de FPS: Filatura Românească de Bumbac, Fabrica de Chibrituri (București), Grupul Industrial Titan (București), Diham (spatii comerciale în București), Criortex (Filatura de bumbac din Oradea). Majoritatea acestor companii au fost  închise, utilajele au fost vândute la fier vechi, spațiile golite au fost închiriate, s-au ridicat Mall-uri și complexe imobiliare. Tal Silberstein și Arthur Finkelstein conduc companii din holdingul Kardan”, mai notează Dragne.

Potrivit acestuia, compania  Reciplia, prin Remus Truică, Marius Marcovici, Dan Andronic, Beny Steinmetz, Tal Silberstein și Arthur Finkelstein a cumpărat drepturile litigioase de la Paul de România pentru următoarele proprietăți/bunuri care au aparținut Casei Regale a României, pentru care au fost începute, la nivelul anului 2006, procedurile de restituire, fie administrative, fie judiciare:

Teren – 8.000 de metri pătrați, lângă „Mina Minovici”, în București
52 de hectare de teren în București, strada Jandarmeriei
Teren – 2.000 de metri pătrați, în Năvodari
Ferma Regală „Băneasa”, plus 28,63 hectare
Imobil în București, strada Ion Ionescu de la Brad
Stația de montă de la Băneasa, plus 25 de hectare aferente, vecin cu Hipodromul „Băneasa”
Teren de 2,66 hectare la Năvodari
Moșia Regală Copăceni – 118,10 hectare – Comuna 1 Decembrie 1918
Moșia Cocargeaua – Ialomița – 7.454 de hectare
Balta Ezeru Mostiștea – comuna Mânăstirea – 1.062 hectare
Balta Boian Sticleanu și pădurea Vărăștii de Baltă – 2.436 de hectare, plus 3.500 hectare apă, 170 hectare trestie

Moșia Zorleni (Vaslui) – 1.577 hectare
Teren de 3.165 hectare, comuna Mănăstirea, Călărași
Teren de 2.002 hectare, Chinciu Spanțov, Călărași
Via Regală „Cotnari”, inclusiv Castelul, 13 hectare
Via și pepiniera „Murfatlar”, 72 de hectare din comuna Murfatlar, Constanța
Teren de 30 de hectare – pădurea Snagov
Teren de 67 de hectare plus imobilul din Scroviștea
Teren forestier de 596,20 de hectare în Mănăstirea, Călărași
Palatul Elisabeta, sediul PDL și intrarea de la Cotroceni.

Podgoria „Tohani”, Valea Călugărească
Imobilul Bibliotecii Universitare, Piața Revoluției
Imobilul Ambasadei Iranului, Lascăr Catargiu, nr. 39
Imobilul de pe strada Latină, nr 10
Palatul Elisabeta – Parcul Herăstrău
Grajdul de cai de curse, Hipodromul Băneasa
Imobil, fostul sediu al Fundației „Ferdinand”, Iași
Sediul ING Bank, Bulevardul Kiseleff, nr. 13
Imobil Aleea Modrogan, numărul 1, sediul PDL
Imobil Aleea Alexandru, numărul 18, sediul MAE
Teren de 448 metri pătrați, plus imobil, strada Gogol, Sector 1
Teren, plus imobil, 506 mp, strada Mircea Eliade, nr. 12″

Pe 4 aprilie 2007, la contractul inițial semnat între Reciplia, prin Remus Truică și prințul Paul, a fost adăugat un act adițional, care prevedea cesionarea drepturilor asupra unor bunuri din Bulgaria, ale Casei Regale:

Palatul Regal „Balcic”
Vila „Malvi Dalga”
Casa Suitelor
Pavilioanele care înconjoară Palatul Regal
Biserica, templul și capela „Stella Maris”
24 de hectare, plus 4.800 de metri pătrați, teren aferent Palatului Regal
O cotă de 65% din 185 de hectare aparținând Domeniului Regal 

Potrivit aceleiași surse, pe 4 octombrie 2007, a fost semnat un al doilea act adițional prin care printul Paul a cesionat către Reciplia,  o noua serie de moșii și terenuri:

Vila Lupescu, actualul imobil SRI, imobil, plus teren
Teren de 536, 90 hectare la Banloc
Moșia Regală Broșteni, plus 39.885 hectare
Un teren de 20,50 hectare
Castelul Medieșu Aurit, Satu Mare
Castelul de vânătoare Poiana Ițcanilor, compus din 40 de camere, plus 50 hectare teren din comuna Valea Putnei

Castelul de vânătoare Lăpușna, plus 4 hectare de teren în Mureș

Moșia Regală Tersig, plus 709 hectare teren forestier în Caraș-Severin
Pădurea Hereasca, 34,81 hectare în Călărași
Două imobile în Sinaia”

 
Articolul precedentBilanț coronavirus: 5991 de cazuri noi și 164 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următorTânăr de 24 de ani, căzut de pe acoperișul unei școli din Huși