Un bărbat în vârstă de 40 de ani din localitatea Stâncășeni, comuna Voinești, județul Vaslui, a fost reținut de către polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incediere, violare de domiciliu și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Ieri,  Poliția Municipiului Bârlad a fost sesizată, prin 112, de către o femeie în vârstă de 33 de ani, din localitatea Stâncășeni, cu privire la faptul că, fostul său concubin ar fi incendiat locuința părinților săi, unde aceasta domicilia.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana au s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, ora 01.00, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi și a consumului de alcool, bărbatul în vârstă de 40 de ani ar fi incendiat o cantitate de material lemnos depozitată în gospodărie, lângă o latură a locuinței, incendiu care s-ar fi propagat și la acoperișul locuinței persoanei vătămate.

În urma incendiului nicio persoană nu a suferit vătămări corporale iar acoperișul a fost distrus pe o suprafață de aproximativ 5 metri pătrați. Prejudiciul cauzat prin comiterea faptei a fost estimat la 3.200 lei.

În aceeași zi, 6 noiembrie 2021, în baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana au luat față de bărbat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentBilanț coronavirus: 5.293 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2
Articolul următorMiron Mitrea „Discuțiile despre certificatul verde au fost ca între două galerii de fotbal”