Sărbătoare mare în data de 3 februarie.

Sărbătorile zilei de 3 februarie

Ortodoxe
Sf. şi Dreptul Simeon; Sf. Prorociţă Ana

Greco-catolice
Dreptul Simeon şi profetesa Ana

Romano-catolice
Ss. Blaziu, ep. m.; Oscar, ep.; Simeon Bătrânul

Sfântul şi Dreptul Simeon este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 3 februarie.

Era un om drept şi credincios, care aştepta, ca şi alţi evrei, venirea lui Mesia.

„Când, după porunca lui Ptolomeu, regele Egiptului, se tălmăcea Legea lui Moise şi toate proorociile din limba evreiască în cea elinească, pentru care lucru erau aleşi oameni înţelepţi din Israil, şaptezeci la număr. Între aceştia era şi Sfântul Simeon, ca un înţelept şi iscusit întru dumnezeiasca Scriptură. Atunci el, tălmăcind, scria cuvintele lui Isaiia proorocul şi, ajungând la cuvintele: Iată fecioara în pântece va zămisli şi va naşte fiu, s-a îndoit, zicând că nu este cu putinţă ca o fecioară, neştiind de bărbat, să poată naşte şi, luând cuţitul, a voit să radă cuvintele acelea. Dar îngerul Domnului i s-a arătat şi i-a ţinut mâna, zicând: ‘Nu fi necredincios faţă de cele scrise, şi a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul'”. (Vieţile Sfinţilor)

Sfântul Simeon a crezut cele spuse de înger şi a aşteptat venirea lui Hristos în lume, ducând o viaţă dreaptă şi fără prihană, ferindu-se de tot răul şi rugându-se lui Dumnezeu să miluiască lumea.

Când Maica Domnului, la patruzeci de zile după naştere, L-a adus pe Prunc la templul din Ierusalim să fie închinat Domnului, ca orice întâi născut de parte bărbătească, Dreptul Simeon a ieşit în întâmpinarea Pruncului, L-a luat în braţele sale şi a spus: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace. Că ochii mei văzură mântuirea Ta” (Luca 2; 29, 30).

* Sfânta Prorociţă Ana, fiind în templu la aducerea Pruncului Iisus, a dat şi ea mărturie despre faptul că El este Mesia cel aşteptat. „Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim” (Luca 2, 38).

Sfânta Prorociţă Ana era în vârstă de optzeci şi patru de ani şi numai câţiva ani de căsătorie a avut, trăind apoi în văduvie. Viaţa sa a petrecut-o în biserică, cu postul şi cu rugăciunile slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea. (sursa vol. Vieţile Sfinţilor)

Articolul precedentROMÂNIA SUVERANĂ | Cum au fugit șefii OMV de dezvăluirile făcute de Realitatea Plus
Articolul următorPetre Daea, după ce a vizitat mai multe piețe: „Prețurile sunt de respect față de munca celor care întorc brazda țării”