Caz terifiant la Parpanița, suburbie a orașului Negrești. O mamă și cei șase copii ai săi au fost aruncați în stradă în prag de iarnă de către rude.

Soțul femeii a decedat în urmă cu trei săptămâni, după ce a fost înțepat de un tăun. Din păcate, medicii nu l-au mai putut salva.

Imediat după moartea tatălui lor, cei şase fraţi şi mama lor au fost daţi afară din casa în care locuiau chiar un unchi, respectiv fratele tatălui.

Impresionată de drama familiei îndoliate, o localnică le-a oferit casa, cu două camere, ca să treacă de perioada friguroasă.

Acum, preotul din sat, Mihai Paraschiv, speră să le construiască o casă, cu ajutorul oamenilor cu suflet și cu o situație financiară mult mai bună.

”Mi-aș dori o casă a noastră. M-am învățat acolo, însă nu se mai poate. Am grijă de ei, le pregătesc de mâncare, oamenii din sat ne-au ajutat cu haine. Nici nu mă pot gândi la sărbători. Mă rog ca bunul Dumnezeu să aibă grijă de noi, pentru a ne descurca”, a spus mama celor șase copii din Parpanița.

Imagine

Articolul precedentFiguri emblematice din Huși și împrejurimi, cuprinse în lucrarea lui Petru Ioan
Articolul următorDumitru Buzatu vede doar „o soluție de moment” noua conducere a PSD-ului