Omul de afaceri Emil Savin „Farmozon”, cel care l-ar fi turnat procurorilor DNA pe baronul de Vaslui Dumitru Buzatu, și-a construit un imperiu de firme abonate la contracte cu banii statului. Folosindu-și fiicele, ginerii și politicienii locali, Savin a încasat sute de milioane de lei, majoritatea din contracte cu statul. În exclusivitate la Culisele Statului Paralel, Anca Alexandrescu a prezentat caracatița prin corupție și a afacerilor prin care un județ a fost ținut în sărăcie ani de zile, de când baronul Buzatu a ajuns la butoane.

Imperiul lui Savin n-ar fi ajuns să aibă putere deplină în județul Vaslui fără asistența lui Dumitru Buzatu, dar încrengătura de interese politice sugerează că acesta și-a depășit, ca anvergură, protectorul.

 

Imagine

Schema intereselor politice (sursă: Culisele Statului Paralel – Realitatea Plus)

CÂRDĂȘIE POLITICĂ ȘI DE AFACERI PENTRU CĂPUȘAREA STATULUI

În paralel cu dezvoltarea caracatiței intereselor, s-a dezvoltat și caracatița afacerilor de sute de milioane de lei. Potrivit Ancăi Alexandrescu, perlele coroanei  sunt firmele Transmir și Soragmir.

Prin intermediul acestora, omul de afaceri a încasat, din 2008 până în prezent, sute de milioane de lei, atât de la Consiliul Județean Vaslui, cât și de la CNAIR, inclusiv pentru întreținerea pe timp de iarnă. Anca Alexandrescu a subliniat faptul că ceea ce pare surprinzător este personalul relativ redus al celor 2 firme: una are 88 de angajați, alta 74. „Mă întreb, cum lucrează ei cu atât de puțini oameni pe atâția kilometri de drum. Cel mai probabil, sutele de milioane se duc în buzunarele lor și ale celor care le facilitează”.

Imagine

Schema intereselor de afaceri: fetele lui Savin, in prim-plan (sursă: Culisele Statului Paralel – Realitatea Plus)

STATUL ȘI DNA, NEPUTINCIOȘI ÎN FAȚA CARACATIȚEI

Transmir SRL este o firmă al cărei unic acționar este Ionela Simona Savin, fiica cea mare a.lui „Farmazon”. Inițial, firma a fost chiar pe numele omului de afaceri, dar în 2016 a fost acuzată de fraudarea fondurilor europene. În urma cercetărilor procurorilor anticorupţie a fost pus sub acuzare nu patronul Transmir, ci directorul tehnic al societăţii, Adrian Plăcintă, potrivit Adevarul

La finalul anchetei, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată atât a directorului tehnic Adrian Plăcintă, cât şi a SC Transmir SRL, ca persoană juridică. 

.Imagine

Referat DNA 2016 – (sursă: Culisele Statului Paralel – Realitatea Plus)

Contractele cu statul au început să curgă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Jurnalistul de investigații Mihai Belu a descopeit că Transmir are 25 de contracte inițiate, dar unele nu par finalizate. – 187 de milioane de lei.

 

Imagine

(sursă: Culisele Statului Paralel – Realitatea Plus)

A doua firma importantă este Soramin SRL. Aceasta deține și contractul cu CJ Vaslui pentru care Farmazon s-ar fi certat cu Buzatu. Aici sunt acționari celelalte 2 fiice ale lui Savin: Cristina Mădălina Șelaru și Stela Mirabela Popică. Soțul primeia, Cornel Şelaru, a fost condamnat definitiv în 2018 la 16 ani de închisoare pentru că a lovit deliberat cu maşina un cioban, pe motiv că aduse la păcut o turnă pe pământul său.

 

Imagine

(sursă: Culisele Statului Paralel – Realitatea Plus)

A treia fiică a lui Farmazon, Stela Mirabela Popică, este căsătorită cu Eduard Popică, fost prefect şi consilier judeţean, actual deputat PSD. Cei doi au fost cununaţi de către deputatul PSD Adrian Solomon, devenit cunoscut pentru scandalul dintr-o șaormerie, pe perioada pandemiei, dar și președinte al Comisiei de muncă a Camerei Deputaților.

Articolul precedentAlexandra Păcuraru: Legea asumată de Ciolacu este mult mai ticăloasă decât legea 18, dată de comuniști! Deșteptați-vă, români, că am dormit destul!
Articolul următorPrognoza meteo – Temperaturi anormale pentru această perioadă a anului