Sala de ședințe a Consiliului Local Municipal Bârlad (CLMB) s-a transformat  luni într-un adevărat câmp de luptă între cele două tabere politice, PNL și PSD.

Societatea care a câștigat licitația în 2016 pentru efectuarea transportului public în municipiul Bârlad, a declanșat odată cu depunerea cererii de reziliere a contractului, un război în toată regula între cele două partide care se află în componența CLMB.

Consilierii locali s-au întrunit pe 21 ianuarie în ședință ordinară pentru a vota rezilierea contractului cu firma de transport Vertrantis și pentru delegarea contractului către o altă firmă prin atribuire directă.

Un adevărat maraton s-a desfășurat pe parcursul a cinci ore de ședință, timp în care cei doi lideri locali ai PNL și PSD, s-au contrat pe amendamentele care trebuiau votate.

Deputatul PSD, Adrian Solomon și primarul Dumitru Boroș, ambii participanți de drept prin statut la ședințele CL, dar fără drept de vot, au avut schimburi de replici pe durata celor cinci ore, cu privire la prevederile proiectului de hotărâre privind transportul public.

Cei doi, nu au căzut de acord și având fiecare susținerea propriilor consilieri, au negociat pe amendamente, ca în final, înainte de vot, consilierii social-democrați să părăsească sala de ședințe.

Vertrantis amenință să va scoate autobuzele de pe trasee

Reprezentanții societății transportatoare s-au prezentat în fața consilierilor locali, atât administratorul cât și Vasile Tonița, motivând că nu mai pot efectua transport public din cauza datoriilor enorme pe care le-au acumulat, în valoare de 1.100.000 lei (11 miliarde lei vechi).

În concluzie, transportatorul a subliniat că ar putea scoate autobuzele oricând de pe străzile din Bârlad, din cauză că nu mai are bani pentru combustibil.

Vertrantis ar fi cerut înainte de reziliere o renegociere de contract, pe care a retras-o însă imediat, motivând că termenul de răspuns la solicitare ar fi fost mult prea mare, avându-se în vedere precedentul cu alte două cereri pentru majorare de preț, care au avut termene de soluționare de peste 6 luni.

Consilierii se ceartă, bârlădenii au de suferit

Faptul că nici în cea de-a doua ședință nu s-a ajuns la o soluție concretă privind gestionarea transportului public local, face ca incertitudinea să planeze asupra celor care depind de autobuze pentru a merge, după caz, la școală – în cazul elevilor sau a bârlădenilor care merg la serviciu.

Cel puțin pentru 15 zile, situația va rămâne la fel, adică bârlădenii vor aștepta autobuzele Vertrantis în stații fără a avea certitudinea că acestea vor mai și veni.

Până una-alta, o delegație compusă din primarul Dumitru Boroș, președintele CARP – Nicolae Mihai, consilierii Cristina Tiron și Radu Geanina, au plecat în Franța, la Vergeze – oraș înfrățit cu Bârladul, pentru a însoți lotul de gimnastică la un concurs. Transportul public mai poate aștepta.

 

 

 

Articolul precedentMicrobuz cu străini, răsturnat pe DE 581
Articolul următorDrum județean blocat de viscol