Bombă aruncată de oamenii legii! Toate amenzile date în pandemie au fost ilegale, spune Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual. 

 
 

Oamenii legii sunt acum obligați de superiorii direcți să plătească din banii lor cheltuielile de judecată în procesele prin care li se anulează sancțiunile date.

„Oficial, nu există un plan de amenzi, dar presiunile au existat și încă există. Noi, sindicatele, am clamat deseori presiunea pusă pe funcțiile de execuție să se aplice sancțiuni la normele juridice privind interdicțiile legate de Covid-19. Acum, decontăm această presiune pusă pentru că legislația emisă își spune cuvântul. Guvernul trebuia să dea posibilitatea, atât polițiștilor, cât și celor cărora li se aplică aceste sancțiuni, să aibă la dispoziție acele 10 zile minime ca să se conformeze noilor prevederi legale. Noi nu ne-am hotârat acum să reclamăm presiunea pusă pe polițiști. Noi, acum, am dat în vileag și această situație inedită”, a declarat pentru Realitatea Plus. Vasile Zelc, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor.

 

Articolul precedentAvertismentul medicilor! Copiii, mai predispuși la îmbolnăvirea cu noua tuplină Covid
Articolul următorCele 3 tipuri diferite de long COVID – Cum facem diferența între simptomele grave și ușoare