Situația statistică actualizată pentru județul Vaslui, 26.03.2020, conform informațiilor oferite de Direcția de Sănătate Publică Vaslui:

  • Număr persoane în carantină: 93;
  • Număr persoane în izolare la domiciliu: 2454;
  • Număr persoane ieșite din izolare la domiciliu în ultimele 24 de ore: 43;
  • Număr persoane izolate la domiciliu în ultimele 24 de ore: 329.

În ultimele 24 de ore structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Vaslui au desfășurat activități pentru asigurarea respectării normelor legale impuse în contextul stării de urgență, astfel:

Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, pentru prevenirea și combaterea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus și pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență, în ultimele 24 de ore a executat 18 misiuni, a folosit 76 efective, s-au constatat 9 contravenții pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/ 24.03. 2020 și au fost aplicate sancțiuni în valoare de 10.000 lei.

În cursul zilei de miercuri 25 martie 2020, peste 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 1683 persoane, peste 480 locaţii de izolare/carantinare şi efectuate 140 de verificări la societăți comerciale și persoane fizice autorizate. Au fost aplicate 87 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 80.850, 4 astfel de sancţiuni (în valore de 10.600 lei) fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de izolare. Faţă de două persoane a fost luată măsura mutării din izolare la domiciliu în carantină instituționalizată, întrucât nu au respectat prevederile legale aplicabile.

Rugăm cetățenii județului Vaslui să aibă în vedere prevederile ORDONANȚEI MILITARE nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID – 19.

Vă rugăm să nu uitați de 0800800358 – linia verde, la care cetăţenii pot primi informaţii despre situaţiile legate de COVID – 19. Programul de funcţionare al liniei verde este zilnic, între orele 08:00 şi 23:00, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

Românii sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 doar pentru situaţii de urgenţă, iar pentru solicitarea de informaţii legate de COVID -19 să apeleze linia TELVERDE.

De asemenea, puteți apela și numărul de telefon – serviciu de permanență al Direcției de Sănătate Publică Vaslui 0725 218 672 – număr la care cetățenii din județul Vaslui pot primi informații legate de COVID – 19.

În continuare insistăm să respectați măsurile transmise de autorități și să vă informați doar din surse oficiale!

Articolul precedentSinecurile PSD-ALDE la Directiile de Sanatate Publica zboara rand pe rand la prima adiere de Coronavirus! PNL trebuie sa o rezolve si pe asta…
Articolul următorBILANȚ OFICIAL LA ZI: Coronavirus – România: 1029 de cazuri confirmate