Situația epidemiologică actualizată pentru județul Vaslui, astăzi  23.03.2020, se prezintă astfel:
-Număr persoane în carantină – 48;
-Număr total de persoane izolate la domiciliu la data curentă – 1493; 
-Numărul persoanelor ieșite din izolare la domiciliu în ultimele 24 de ore – 96.

Pentru respectarea măsurii de izolare la domiciliu Direcția de Sănătate Publică Vaslui, de la începutul epidemiei COVID – 19  până în prezent, a efectuat 72 de controale, a aplicat 20 de  avertismente și 10 amenzi în valoare de 115.000 lei.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui de la începutul epidemiei cu noul coronavirus și până la data de 22.03.2020 au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale în valoare de 124.850 lei, pentru nerespectarea măsurilor de combatere a infecției cu COVID – 19.

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranță publică, acționează pentru prevenirea și combaterea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus și pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență.

INFORMĂM cetățenii județului Vaslui că, potrivit Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020, începând cu ora 22.00 a zilei de 23 martie 2020 se instituie obligația completării declarației pe proprie răspundere referitoare la circulația persoanelor în afara locuinței/ gospodăriei!

Vă punem la dispoziție MODELUL declarației pe proprie răspundere referitoare la circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, conform Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020 care  poate fi descărcat de pe site-ul web al Instituției Prefectului – județul Vaslui https://vs.prefectura.mai.gov.ro/, site-ul web al Guvernului României, Ministerului Afacerilor Interne, precum și de pe site-urile celorlalte instituții cu atribuții în domeniu;

Precizăm faptul că declarația pe propria răspundere poate fi completată integral olograf („de mână”), cu preluarea tuturor elementelor prevăzute în modelul declarației pus la dispoziție;

Declarația pe proprie răspundere completată se va afla în posesia persoanei care efectuează deplasarea, împreună cu documentul de identitate și va fi pusă la dispoziția reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale la momentul legitimării persoanei;

Reprezentanții Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale pot efectua fotografierea documentelor (declarație pe proprie răspundere și act de identitate) la momentul legitimării persoanei.

Pentru date actualizate în timp real despre țările vizate, accesați link-ul http://www.cnscbt.ro/, respectiv „Lista regiunilor și localităților din zona roșie și zona galbenă cu transmitere a COVID-19”!

Vă rugăm să nu uitați de  0800 800 358 – linia verde, unde cetăţenii pot primi informaţii despre situaţiile legate de COVID – 19! Programul de funcţionare al liniei verde este zilnic, între orele 08:00 şi 23:00, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

Românii sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 doar pentru situaţii de urgenţă, iar pentru solicitarea de informaţii să apeleze linia TELVERDE. 

INSISTĂM în continuare să respectați măsurile transmise de autorități și să vă informați doar din surse oficiale!

Cancelaria Prefectului Vaslui

Articolul precedentDECIZIE. Se suspendă internările și alte tratamente spitalicești timp de două săptămâni!
Articolul următorMilitarii bârlădeni sunt pregătiți în orice moment să intervină cu forțe umane și mijloace materiale, în caz că situația o impune