Șoferii care conduc maşini de pompieri, ambulanţe şi vehicule SMURD vor fi instruiţi privind conducerea preventivă, în cadrul unui proiect european, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinţei „Educaţie pentru Siguranţă”, organizată de Asociaţia E.D.I.T. şi Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

Raed Arafat a declarat că va începe implementarea unui proiect privind amplasarea în ţară a 376 de defibrilatoare cu acces public.

„Asta înseamnă că în cursurile de prim-ajutor trebuie să dăm şi nişte noţiuni copiilor, să-i învăţăm ce înseamnă să foloseşti un astfel de aparat”, a completat Arafat.

„(…) trebuie luată în calcul inclusiv reîmprospătarea cunoştinţelor de prim-ajutor ale celor care au urmat cursuri în domeniu”- Raed Arafat

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale Sorin Ion a precizat că, potrivit proiectului legii învăţământului preuniversitar, educaţia rutieră, cea pentru sănătate şi cea ecologică vor fi discipline obligatorii în trunchiul comun, într-un sistem modular de predare.

 

Articolul precedentDacă ajungeţi pe Aeroportul Henri Coandă aţi putea aștepta mai mult să vă recuperaţi bagajele
Articolul următorAvocatul Poporului ia atitudine cu privire la bursele pentru elevi