Bogdan Chiroșcă, decapitat într-un teribil accident petrecut în Pădurea Bucium, județul Iași, este din Vaslui.

El provine din familia preotului Ionel Chiroșcă, de la Parohia Zăpodeni de Sus.

Bogdan Chiroșcă era un pasionat de off-road. Acesta a intrat pe o proprietate privată, dar nu a văzut un lanț, care îi bloca accesul pe un drum, așa că s-a înfipt cu viteză în el. Medicii sosiți la fața locului l-au găsit aproape decapitat pe bărbat.

Bogdan Chiroșcă era solistul formației Concert Band, apreciată la evenimentele private din toată regiunea Moldovei.

PS Ignatie a transmis în mesaj de condoleanțe familiei îndoliate: ”Am primit cu multă tristeţe şi durere în suflet vestea trecerii din această viaţă a lui Bogdan Chiroşcă, fiului părintelui Ionel Chiroşcă de la Parohia Zăpodeni de Sus, Protopopiatul Vaslui. În aceste clipe de grea încercare prin care trece întreaga familie, adresăm un cuvânt părintesc de mângâiere şi cele mai profunde simţăminte de compasiune, încredinţându-vă că inima şi gândul nostru sunt alături de dumneavoastră. Ştim că niciun cuvânt sau gest nu pot să exprime îndeajuns durerea firească a pierderii celui drag şi nici intensitatea suferinţei, de aceea, în astfel de momente, ne încredinţăm total lui Dumnezeu, ca El, cunoscătorul inimilor noastre, să picure în ele un strop de nădejde mângâietoare.

Nădăjduim că, unindu-ne în rugăciunile pe care le înălţăm către Milostivul Dumnezeu, Acesta, în marea Sa iubire de oameni, va aşeza sufletul celui plecat prea devreme dintre noi, în Împărăţia Sa, unde „nu este durere, nici întristare nici suspin”! Veșnică să-i fie pomenirea!”.

Articolul precedentFOTO Start la Cupa Satelor: Bucuria de a juca fotbal
Articolul următorCutremurul s-a resimțit la Vaslui și Bârlad