Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui a debutat cu dreptul în grupa Valoare a Campionatului Național de handbal masculin, juniori 2.
Elevii pregătiți de profesorul Liviu Gugleș au învins CSȘ Galați, una dintre contracandidatele la câștigarea grupei, cu scorul 26-24.
Meciul a fost extrem de dificil, vasluienii muncind pentru victorie. Prima repriză a aparținut gălățenilor, care au condus aproape toată perioadă, pauza prinzând adversara cu două goluri avans, scor 10-12.
În partea a doua, LPS Vaslui s-a mobilizat exemplar, obținând o victorie de moral pentru următoarele jocuri.
LPS Vaslui: Tănasă – Chiratcu 7, Matei 6, Ciurescu 4, Morărașu 4, Jigobanu 2, Hordilă 2, Oțel 1, Potorac, Popovici, Artene, Faur. Antrenor: Liviu Gugleș.