Actualitate· 2 min citire

Acțiunea TRUCK&BUS: peste 250.000 de autovehicule verificate, 6.400 de amenzi

Acțiunea TRUCK&BUS: peste 250.000 de autovehicule verificate, 6.400 de amenzi

Acțiunea TRUCK&BUS: peste 250.000 de autovehicule verificate, 6.400 de amenzi

Realitatea de Vaslui
Scris de Realitatea de Vaslui Publicat: 29 iul. 2020, 07:56

Polițiștii au verificat peste 255.000 de autovehicule destinate transportului public și transportului de marfă și au aplicat peste 6.400 de contravenții, în urma unei acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere grave.

Polițiștii au verificat peste 255.000 de autovehicule destinate transportului public și transportului de marfă și au aplicat peste 6.400 de contravenții, în urma unei acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere grave.

În perioada 20 – 26 iulie a.c., Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a coordonat, la nivel național, o acțiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Pe parcursul celor șapte zile, polițiștii au verificat peste 255.000 de autovehicule (dintre care 9.537 de autovehicule destinate transportului de persoane și 16.121 de autovehicule destinate transportului de marfă).

Astfel, au fost sancționați 1.864 de transportatori de persoane (dintre care 259 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 13 pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului, 331 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, 17 pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă, 79 pentru că au condus un autovehicul cu defecțiuni tehnice, 126 pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, precum și 31 pentru abateri constatate la aparatele tahograf, 22 pentru depășirea masei total maximă autorizată a vehiculului).

De asemenea, pentru neregulile constatate la regimul transportului public de marfă, polițiștii au aplicat 4543 de sancțiuni contravenționale, dintre care 780 pentru depășirea vitezei regulamentare de deplasare, 41 pentru conducere sub influența alcoolului și 1.182 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție.

129 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă, 336 pentru defecțiuni tehnice, 388 pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, 76 pentru depășirea limitei maxime admise a greutății în cazul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată < 12,5 tone, alte 70 pentru depășirea limitei maxime admise a greutății în cazul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată > 12,5 tone și 20 pentru lipsa unor documente ale operatorilor de transport, 159 pentru lipsa unor documente ale vehiculului. Au mai fost constatate 209 de abateri privind funcționarea aparatului tahograf și 55 utilizarea incorectă a acestuia.

Pentru fixarea necorespunzătoare a mărfurilor au fost aplicate 67 de sancțiuni contravenționale, iar pentru nerespectarea normelor privind transportul mărfurilor sau deșeurilor periculoase au fost aplicate 10 sancțiuni.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate