Actualitate· 5 min citire

Acuzații de trafic de influență la Ministerul Energiei. Legătura dintre Bolojan, Ana Iancu Sălăjanu și Lucian Mincu

Acuzații trafic influență/ Foto: https://fantome.info/

Acuzații trafic influență/ Foto: https://fantome.info/

Publicat30 aug. 2026, 10:12
SursăRealitatea.Net

Un posibil mecanism de influență și interese se conturează în jurul Ministerului Energiei, unde Ana Iancu Sălăjanu - angajată a instituției și fiica președintelui CJ Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu - ar fi avut un rol important în relația cu firmele care solicită avize, autorizații și plăți. Potrivit informațiilor prezentate de publicația fantome.info, unele companii ar fi fost direcționate către consultantul Lucian Mincu și firma Gentle Electric pentru urgentarea sau deblocarea procedurilor. În ecuație apare, însă, și numele premierului demis Ilie Bolojan, care a preluat - după căderea Guvernului - și interimatul la Energie.

Un nou mecanism de influență și interese pare să se contureze în jurul Ministerului Energiei, într-o perioadă în care instituția este condusă chiar de premierul interimar Ilie Bolojan, relatează publicația fantome.info.

Ana Iancu Sălăjanu este fiica lui Dinu Iancu Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj, plasat sub control judiciar de procurorii anticorupție într-un dosar care vizează fapte de corupție legate de achiziții pentru lucrări de utilitate publică. Acestuia i-a fost interzisă exercitarea funcției, iar ancheta vizează inclusiv presupuse fapte de corupție și spălare de bani comise începând cu anul 2022.

Ana Iancu Sălăjanu lucrează de aproximativ doi ani în cadrul Ministerului Energiei, informație publicată anterior și de Gazeta de Dimineață, care arăta că dosarul DNA privind contractele publice din Sălaj și Bistrița-Năsăud scoate la iveală inclusiv conexiuni care ajung până în zona Ministerului Energiei.

Contextul devine cu atât mai sensibil cu cât, după căderea Guvernului, Ilie Bolojan a preluat, pe lângă funcția de premier interimar, și interimatul Ministerului Energiei, poziție pe care o deține și în prezent.

Potrivit informațiilor și mărturiilor care ne-au fost aduse la cunoștință, în această perioadă Ana Iancu Sălăjanu ar fi căpătat o influență considerabilă asupra circuitului autorizațiilor, avizelor și contractelor din Ministerul Energiei.

Mai multe companii care au nevoie de avize, aprobări sau consultanță în relația cu Ministerul Energiei ar fi fost direcționate către Lucian Mincu și către compania Gentle Electric, deținută de Andreea și Ovidiu Pașoi-Sîrbu.

Conform afirmațiilor făcute în cercurile în care aceștia activează, Lucian Mincu și Gentle Electric ar fi prezentați companiilor care solicită avize drept consultanți care trebuie cooptați pentru ca procedurile din minister să poată fi urgentate sau deblocate.

Pentru a da greutate acestor intervenții, Lucian Mincu s-ar prezenta la întâlniri cu reprezentanții companiilor chiar împreună cu Ana Iancu Sălăjanu. Potrivit relatărilor care ne-au fost furnizate, aceasta ar susține în cadrul discuțiilor că „nu se mișcă nimic” în Ministerul Energiei fără ca ea să știe.

Mai mult, Ana Iancu Sălăjanu ar afirma în fața reprezentanților companiilor că verifică inclusiv cererile de plată, că la nivelul ministerului există sute de dosare aflate în diferite etape de avizare și că dispune de oameni în mai multe structuri ale instituției care pot „dinamiza” atât procesele de avizare, cât și efectuarea plăților.

Condiția vehiculată în aceste discuții ar fi una extrem de simplă: companiile interesate să își urgenteze proiectele ar trebui să contracteze serviciile de consultanță ale Gentle Electric.

Dacă aceste informații se confirmă, nu mai vorbim despre simple relații personale sau politice, ci despre suspiciunea existenței unui mecanism prin care accesul la decizia unei instituții publice ar putea fi condiționat de contractarea unei societăți private.

Cine este Lucian Mincu

Numele lui Lucian Mincu nu apare pentru prima dată într-un context în care politica se intersectează cu funcțiile din companiile publice.

Într-o anchetă publicată încă din 2022, Lumea Politică îl identifica drept membru provenit din zona PNL Sector 1 și director al Direcției Infrastructură din cadrul Societății de Transport București.

Publicația relata că Mincu a activat anterior ca impresar de fotbal și că un fost client, fotbalist aflat atunci la începutul carierei, l-ar fi acuzat că i-a solicitat bani pentru a putea juca. Ulterior, Mincu a ajuns într-o funcție de conducere în cadrul STB.

Astăzi, același Lucian Mincu apare, potrivit informațiilor pe care le-am primit, într-un cu totul alt domeniu: energie, avize, autorizații și consultanță pentru companii care au nevoie de acces la Ministerul Energiei.

Legătura politică

Lucian Mincu și Ana Iancu Sălăjanu ar susține în diferite cercuri că beneficiază de sprijin politic la cel mai înalt nivel, invocând numele lui Ilie Bolojan și al lui Cristian Bușoi.

Relația politică devine cu atât mai relevantă în cazul Anei Iancu Sălăjanu prin prisma poziției tatălui său.

Dinu Iancu Sălăjanu este unul dintre liderii importanți ai PNL din teritoriu și președintele Consiliului Județean Sălaj. În aprilie 2026, acesta a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, procurorii anticorupție impunându-i și interdicția de a-și exercita funcția. Ancheta privește atribuirea unor lucrări de utilitate publică și fapte de corupție. Dinu Iancu Sălăjanu s-a autosuspendat totodată de la conducerea organizației județene PNL pe durata procedurilor judiciare.

Gazeta de Dimineață a atras deja atenția asupra faptului că dosarul DNA din Sălaj și Bistrița-Năsăud nu se limitează la două administrații județene, ci scoate la iveală o serie de legături economice, politice și de familie care ajung până în zona Ministerului Energiei. Publicația menționa explicit faptul că Ana Iancu Sălăjanu lucrează în minister de aproximativ doi ani.

În acest context, următoarele întrebări sunt inevitabile:

  • Cum a ajuns o angajată a Ministerului Energiei să fie prezentă, potrivit informațiilor primite de noi, la întâlniri dintre companii private și un consultant extern?

  • În ce calitate participă la aceste întâlniri?

  • Are Ana Iancu Sălăjanu atribuții privind verificarea dosarelor, cererilor de plată, avizelor sau autorizațiilor despre care afirmă că le poate influența sau urgenta?

  • Există companii care au contractat Gentle Electric după discuții sau recomandări venite din partea unor persoane din Ministerul Energiei?

  • Ce contracte a încheiat Gentle Electric cu societăți care, simultan, aveau dosare, proiecte, avize, plăți sau alte solicitări în curs la Ministerul Energiei?

  • Ce rol joacă în această ecuație premierul și ministrul interimar al Energiei, Ilie Bolojan, al cărui nume ar fi invocat repetat pentru legitimarea acestei influențe?

Sunt întrebări la care Ministerul Energiei, Ilie Bolojan, Ana Iancu Sălăjanu, Lucian Mincu și reprezentanții Gentle Electric trebuie să răspundă public.

Am transmis solicitări de punct de vedere persoanelor și entităților implicate, iar în măsura în care vom primi răspunsuri, le vom publica integral și vom reveni cu poziția fiecăreia.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate