Al treilea caz de variola maimuței confirmat în România

Al treilea caz de variola maimuței confirmat în România
Boala se răspândește prin contact apropiat cu alte persoane
Potrivit autorităților, este un bărbat de 31 de ani care s-a prezentat cu simptome la un spital din București și nu a călătorit recent în alte țări.
Ministerul Sănătății a transmis că al treilea caz de variola maimuței a fost diagnosticat în România.
Este vorba de un bărbat cu vârsta de 31 de ani, care s-a prezentat ieri la un spital din București. Simptomele au apărut pe data de 10 iunie. Pacientul nu are istoric de călătorie în afara țării.
“Starea generală a pacientului este bună. Acesta a rămas internat“, au mai transmis autoritățile.
Reamintim că ieri, în România, a fost confirmat al doilea caz de variola maimuței în România, la un bărbat de 32 de ani din București. Primul caz a fost confirmat de autorități luni, fiind vorba despre un tânăr de 26 de ani din capitală, contact al unei persoane care a călătorit recent în mai multe țări europene. Au fost declanșate anchete epidemiologice.
OMS a informat recent că boala este endemică în vestul și centrul continentului Africa, iar primele cazuri în afara regiunii au apărut la începutul lunii mai. După cum a explicat OMS, boala se răspândește prin contact apropiat cu alte persoane, însă organizația nu se așteaptă ca boala să conducă la o nouă pandemie.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:41 - Secretarul Trezoreriei SUA cere front comun împotriva finanțării Iranului
- 21:28 - Daniel Udrescu: Regimul fiscal al proprietății imobiliare după modificările aplicabile începând cu anul 2026: dublă și chiar triplă impunere, incoerență sistemică și discriminare structurală între persoana fizică și persoana juridică
- 21:27 - Anca Alexandrescu: „Ne-ați înnebunit că „vin rușii”. N-au venit rușii, vin nemții”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














