Actualitate· 2 min citire

Avertismentul liderului UDMR privind un posibil eșec al formării Guvernului: ”Totul se va sparge în capul președintelui Dan”

Kelemen Hunor

Kelemen Hunor

Publicat27 mai 2026, 07:56
Sursărealitatea.net

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marți seară, că Radu Burnete este într-adevăr un tehnocrat căruia i s-ar putea cere să formeze un nou guvern, însă i-a dat dreptate președintelui Traian Băsescu care a spus că dacă lucrurile vor eșua, totul se va sparge în capul lui Nicușor Dan.

”Radu Burnete e tehnocrat. Despre el poţi să spui că e tehnocrat, vine din zona de business, e consilier prezidenţial şi mai e ceva ce a zis la un moment dat Traian Băsescu, dacă merge pe ideea de guvernul meu - un consilier pezidenţial să formeze un guvern - şi lucrurile vor eşua, totul se va sparge în capul preşedintelui Dan. Categoric are dreptate Traian Băsescu. Cu experienţa lui a arătat unde este pericolul”, a declarat Kelemen Hunor la un post de televiziune, potrivit sursei.

Cu toate acestea, președintele UDMR a ținut să precizeze faptul că este convins că va fi învestit un nou guvern.

”Parlamentul va da un vot. Mie nu mi-e frică că nu va fi investit guvernul. Din experienţa mea parlamentară, va fi investit. Deci nu asta va fi problema, că nu trece. (...) Eu nu cred că putem proiecta în acest moment un guvern până în 2028. E bine să te gândeşti până în 2028, ar fi bine să fim în stare să ne gândim măcar pe termen mediu 5-6-7 ani, hai să nu ne gândim 10 ani. (...) Oricum, guvernul, coaliţia care s-a destrămat în formula cunoscută cu Bolojan premier era până în aprilie 2027. Urma rotativa. Deci, puteai să proiectezi ceva până-n 2027, să pregăteşti şi bugetul”, a mai spus Kelemen Hunor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News