Camera Deputaților și Senatul, convocate în sesiune ordinară, astăzi

Camera Deputaților și Senatul, convocate în sesiune ordinară, astăzi
O şedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor se va desfăşura după încheierea plenului în cele două Camere
Camera Deputaţilor şi Senatul au fost convocate în sesiune ordinară, joi. În plenul care va începe la ora 11.00 urmează să fie desemnată componenţa Biroul permanent şi anume vor fi aleşi vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii celor două foruri legislative. Va exista şi un plen reunit al celor două Camere ale Parlamentului, la finalul plenurilor separate.
Convocarea în sesiune ordinară a Camerei este făcută potrivit art. 66 alin (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 34 lit.a) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform articolului 24 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, alegerea acestora se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor şi negocierii liderilor grupurilor parlamentare.
De asemenea, potrivit aceluiaşi Regulament, lista candidaţilor propuşi pentru Biroul permanent se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă cu votul deschis al majorităţii deputaţilor prezenţi.
Potrivit sursei citate, programul şi proiectul ordinii de zi pentru ziua de joi este:
9.00 - Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
9.30 – Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor - în vechea componenţă.
11.00 - Şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor.
După finalizarea activităţilor plenului, va avea loc şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor în noua componenţă.
La Senat va avea loc o procedură similară, alegerea componenţei Biroului permanent al acestui for legislativ fiind programată de la ora 11.00. Ulterior, va fi o şedinţă a Biroului permanent nou ales, urmată de o reuniune a Comitetului liderilor grupurilor parlamentare.
Pe urmă va continua plenul Senatului cu dezbaterea şi votul asupra iniţiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi.
O şedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor se va desfăşura după încheierea plenului în cele două Camere.
Citește și:
- 21:38 - Descinderi la proprietatea lui Jeffrey Epstein din New Mexico. Noi căutări de probe în ancheta privind abuzurile sexuale
- 20:49 - Teheranul atacă declarațiile Ursulei von der Leyen: „Ipocrizie” în reacția la loviturile SUA și Israel
- 20:10 - Putin i-a transmis lui Trump că Rusia nu oferă Iranului informații despre pozițiile militare americane
- 19:02 - Raport ONU: deportarea copiilor ucraineni de către Rusia ar constitui crime împotriva umanității
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











