Cât timp poate supraviețui un om fără să mănânce

Cât timp poate supraviețui un om fără să mănânce
Aproximativ opt ore sunt necesare organismului pentru ca acesta să-și schimbe modul de funcționare.
Apa și mancarea sunt esențiale pentru existența noastră. Supraviețuirea în lipsa acestor două elemente poate varia în funcție de gene, de greutate și de starea generală de sănătate.
Lipsa totală a alimentației, dar cu consum de lichide, poate duce și la 40 de zile de supraviețuire, sau chiar maimult în unele cazuri. Însă fără apă, organismul uman rezistă mult mai puțin. La fel se întâmplă și în lipsa somnului.
Există cazuri relatate prin lume în care unii oameni susțin că ar trăi de zeci de ani fără mâncare sau chiar fără apă.
Înfometarea parțială, dar cu aport de hidratare, poate susține organismul luni sau chiar ani de zile, cum de altfel s-a întâmplat în perioadele de foamete sau în lagărele de concentrare din timpul războiului. Organismul se poate adapta în unele cazuri și poate încetini metabolismul, însă factorul determinant este tiroida, care are un rol esențial în acest proces de înfometare.
Aproximativ opt ore sunt necesare organismului pentru ca acesta să-și schimbe modul de funcționare. Într-o funcționare normală, organismul procesează hrana pe care o transformă în glucoză, care furnizează energia necesară.
Dacă organismul numai produce glucoză, va folosi aminoacizii pentru a produce energie. Afectați de acest proces vor fi mușchii.
Iată câteva din efectele care apar atunci când organismul nu mai primește hrană:
- stare de leșin
- amețeală
- scăderea tensiunii arteriale
- hipotensiune
- funcționearea defectuoasă a tiroidei
- tempertură
- dureri în zona abdominală
- stări depresive
- infarct
Sursa: Realitatea de Bacau
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

