Flota auto a orașului se află în administrarea Companiei de Utilități Publice SA Bârlad (CUP), firma al cărei acționar unic este Consiliul Local Bârlad
”În aproximativ o lună, după îndeplinirea formalităților legale, noile autobuze vor fi incluse pe traseu, așa încât o parte dintre problemele legate de timpii de așteptare în stații să fie rezolvată. Apariția a încă două mijloace de transport va fi resimțită, cu siguranță, și este un mare plus mai ales acum, la debutul sezonului rece, când a aștepta prea mult un autobuz nu este chiar cea mai mare plăcere. Cu adevărat bine va fi, însă, odată cu sosirea la Bârlad a autobuzelor electrice. Am semnat contractul de achiziție la începutul acestui an. Curând le așteptăm pe primele două, urmând ca până în iulie 2023 să ne fie livrate toate cele 10 autobuze, pentru cumpărarea cărora am obținut o binemeritată finanțare europeană în valoare de 4,6 milioane de euro”, a transmis primarul Dumitru Boroș.Flota auto a orașului se află în administrarea Companiei de Utilități Publice SA Bârlad (CUP), firma al cărei acționar unic este Consiliul Local Bârlad și care are în atribuții și prestarea activității de transport în comun.
Sursa: Realitatea de Vaslui