Grecia a primit o nouă alertă privind o navă cu migranți, la două zile după naufragiul ambarcațiunii cu sute de oameni la bord

Grecia a primit o nouă alertă privind o navă cu migranți, la două zile după naufragiul ambarcațiunii cu sute de oameni la bord
Alerta vine la două zile după scufundarea unei nave de pescuit supraaglomerate
Autoritățile elene au fost alertate de Italia vineri în legătură cu o ambarcațiune cu zeci de migranți care naviga în largul orașului de coastă Pylos din sudul țării, au declarat doi oficiali citați de Reuters. Alerta vine la două zile după scufundarea unei nave de pescuit supraaglomerate.
„Navighează la aproximativ 100 de mile vest de Pylos, a fost localizată de un avion italian”, a declarat pentru Reuters un oficial guvernamental grec, adăugând că alerta a fost primită în jurul orei 15.00 GMT.
Un al doilea oficial a precizat că vasul părea să navigheze spre Italia și că în el erau 40-45 de persoane.
Ambarcațiunea se afla în jurisdicția de căutare și salvare a Greciei, dar foarte aproape de cea italiană, a adăugat oficialul.
În urma alertei, Grecia a trimis în zonă două nave și un elicopter.
Sute de persoane sunt în continuare dispărute după naufragiul de miercuri, 14 iunie. Nava de pescuit s-a scufundat în largul coastelor sudice ale Greciei, iar martorii spun că la bord se aflau până la 750 de persoane. 104 oameni au fost salvați și 79 de cadavre au fost recuperate.
Foto: BBC
Citește și:
- 20:38 - Escaladare militară: Statele Unite pregătesc desfășurarea de trupe în regiune, după tensiunile cu Iran
- 19:55 - Tensiuni în creștere: Statele Unite, criticate de Europa pentru lipsa de consultare în deciziile militare
- 18:37 - „Dragonul” s-a întors! Radu Drăgușin revine la națională și intră direct titular în meciul decisiv cu Turcia
- 17:52 - Final de fugă pentru trei condamnați: capturați pe Aeroportul din Bacău după ani petrecuți în Italia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











