Guvernul Ciolacu vine cu Ministerul Afacerilor Europene

Guvernul Ciolacu vine cu Ministerul Afacerilor Europene
Aderarea la Schengen a fost un insucces, admite viitorul premier
În decursul istoriei poporul român a știut foarte bine cum trebuie să relaționeze cu Rusia. Nu am fost și nu suntem rusofili, crede președintele PSD. Marcel Ciolacu a deplâns în emisiunea lui Cosmin Prelipceanu excesele verbale ale reprezentanților PNL care au creat contextul să planteze astfel de acuzații la nivelul întregului partid libetal.
Mult prea multe nedreptăți a făcut Rusia în decursul istoriei ca să ne învățăm foarte bine lecțiile la istorie. Liderul social democrat a arătat că suntem singurul stat din fostul lagăr socialist care nu a luat tehnologia nucleară de la ruși.
Revenind la disputele dintre partenerii de guvernare, Marcel Ciolacu a declarat că tensiunile și fricțiunile nu fac bine nimănui, afectează România și pe români. Liderul social democrat a explicat că este evident că există speculă pe piața din România și a dat exemplul laptelui, "problemă reală, de coșmar" de care trebuie să se ocupe Guvernul.
Marcel Ciolacu a reamintit că activitatea oricărui ministru este evaluată de premier și va exista o evaluare a activității înainte de rocada guvernamentală. "Să învățăm, după 30 de ani, să-și învețe fiecare locul lui. Evaluarea o face Prim-ministrul", a explicat Ciolacu și a admis că în privința aderării la Schengen "am avut un insucces".
Guvernul Ciolacu ar putea să vină cu Ministerul Afacerilor Europene, o idee care a apărut într-o discuție cu Vasile Pușcaș, ministrul care a gestionat aderarea României la UE. Nu înseamnă că organigrama va deveni mai stufoasă, dimpotrivă, Marcel Ciolacu vrea să reducă schema de funcționare a Guvernului atunci când va deveni premier.
Sursa: Realitatea Din PSD
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














