Nicolae Ciucă: România va implementa o reformă structurală a învățământului, prin centrarea pe elevi și studenți
Premierul Nicolae Ciucă a transmis luni că „România urmează să implementeze o reformă structurală a învățământului, prin pachetul de legi întocmit de Ministerul Educației, prin centrarea întregului sistem de învățământ pe beneficiarii acestuia, elevii și studenții”.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis luni că „România urmează să implementeze o reformă structurală a învățământului, prin pachetul de legi întocmit de Ministerul Educației, prin centrarea întregului sistem de învățământ pe beneficiarii acestuia, elevii și studenții”.„România urmează să implementeze o reformă structurală a învățământului, prin pachetul de legi care a fost întocmit de Ministerul Educației și care a fost prezentat, astăzi, de ministrul Ligia Deca. Cele două proiecte de act normativ - care reglementează învățământul preuniversitar și pe cel superior - vor introduce norme și practici din statele europene cu vechi tradiții în educație și cu rezultate bune pe plan internațional.Pilonii pe care se bazează cele două legi sunt și principiile pe care PNL le-a susținut în ultimii ani și care se află în raportul prezidențial ”România Educată”: accesul neîngrădit la școlarizare pentru toți, prevenirea și combaterea fenomenului de abandon școlar, susținerea performanței și a calității în actul educațional.Cel mai important aspect este centrarea întregului sistem de învățământ pe beneficiarii acestuia, elevii și studenții. Portofoliul educațional, consilierea școlară și configurarea personalizată a programei sunt doar câteva dintre elementele care vor alinia învățământul românesc la standardele europene”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.
Ministrul Educației - Ligia Deca a prezentat principalele modificări din sistemul de învățământ din România pentru următorii ani, luni, într-o conferință de presă. Noul proiect al legilor Educației urmează să fie lansat în dezbatere publică.
Citește și:
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











