Pericol de explozie la Fântânele din cauza unui incendiu

Pericol de explozie la Fântânele din cauza unui incendiu
A fost salvată una dintre camerele casei, dar și locuința învecinată.
Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și un echipaj specializat pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Fântânele, comuna Puiești.
Exista pericolul exploziei unei butelii încărcate cu GPL. La fața locului s-a deplasat pentru intervenție și SVSU Puiești. Până la sosirea pompierilor militari , cele nouă persoane aflate în locuință se autoevacuaseră.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul a două camere și tot atâtea anexe, precum și la nivelul acoperișului. Exista pericolul de propagare a incendiului la restul locuinței, dar și la o casă aflată în apropiere, flăcările fiind întreținute de gazul butan degajat din butelia tip GPL. După aproximativ o oră și jumătate incendiul a fost lichidat, butelia încărcată cu GPL fiind evacuată înainte de a exploda.
Au ars: aproximativ 60 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, trei uși, patru geamuri, diverse produse electrocasnice și electronice, piese de mobilier, produse textile și documente.
A fost salvată una dintre camerele casei, dar și locuința învecinată. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul căzut dintr-o sobă cu acumulare de căldură.
Sursa: Realitatea de Vaslui
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:08 - Putin îl scoate din umbră pe Schroder pentru pacea din Ucraina! Europa pregătește negocieri secrete cu Moscova
- 14:49 - România, cea mai mare scădere a fertilității din Uniunea Europeană
- 13:04 - Stare de asediu la Tribunalul Constanța. Zeci de mascați păzesc clădirea în timpul procesului unui clan interlop care a terorizat orașul — FOTO/VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














