România trimite astăzi, în Grecia, un nou modul specializat de stins incendii de pădure

România trimite astăzi, în Grecia, un nou modul specializat de stins incendii de pădure
Astfel, în cursul zilei de astăzi au plecat spre Grecia încă 90 de pompieri
Premierul României, Marcel Ciolacu, a convocat, în data de 02.08.2023, în sistem hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, pentru a aproba prelungirea misiunii modulului de intervenție specializat din România, care să ajute la stingerea incendiilor de pădure din Republica Elenă.
Astfel, în cursul zilei de astăzi au plecat spre Grecia încă 90 de pompieri din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență. Deplasarea pompierilor salvatori se realizează pe cale aeriană, cu aeronave din cadrul Ministerul Apărării Naționale, iar durata misiunii este de 15 zile.
Cei 90 de pompieri îi vor înlocui pe colegii aflați în Grecia, colegi care se vor întoarce astăzi în țară, pe cale aeriană, cu aceleași aeronave ale Ministerului Apărării Naționale.
Tehnica de intervenție încadrată de noul modul va fi cea dislocată deja pe teritoriul elen și constă în 7 autospeciale de stingere incendii de pădure, 4 autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000 l, 1 autospecială pentru intervenție rapidă cu capacitatea de 600 l și alte 3 vehicule pentru transport personal.
Hotărârea a fost aprobată de CNSU având în vedere monitorizarea atentă a situației generate de incendiile de vegetație din Republica Elenă și solicitarea de asistență internațională a autorităților din Grecia prin Mecanismul European de Protecție Civilă, precum și cu informarea prealabilă a președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis.
Misiunea externă de sprijin se realizează prin Mecanismul European de Protecție Civilă al Uniunii Europene, sens în care Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională.
Citește și:
- 08:46 - Simularea Bacalaureatului 2026. Elevii susțin joi proba la limba și literatura maternă
- 08:41 - Nicușor Dan a promulgat legea care le interzice agresorilor sexuali condamnați să mai lucreze în școli, spitale sau centre de îngrijire
- 08:24 - Incendiu puternic în portul rusesc Ust‑Luga după un atac cu drone ucrainene
- 08:19 - Război în Orientul Mijlociu. Iranul respinge negocierile cu SUA, continuă atacurile în Israel
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











