Rusia trece la amenințări față de țările vecine care sprijină Ucraina. Cine ar putea fi prima vicitmă?

Rusia trece la amenințări față de țările vecine care sprijină Ucraina. Cine ar putea fi prima vicitmă?
Rusia a avertizat Finlanda luna aceasta cu privire la un nou acord de apărare
Finlanda va fi prima țară care va avea de suferit în cazul unei escaladări a tensiunilor între Rusia și NATO din cauza proximității sale față de alianță, a declarat un înalt diplomat rus, potrivit agenției de presă RIA citate de Reuters.
Finlanda a aderat la NATO anul acesta după ce și-a menținut un statut neutru timp de decenii, demers care, în opinia Rusiei, a transformat Helsinki-ul într-un actor ostil. „Au trăit calm și în pace și au ajuns dintr-o dată să se afle între Rusia și NATO, ca membri ai acelei alianțe. Dar, din moment ce ne sunt vecini, dacă, Doamne ferește!, va exista o escaladare, vor fi primii care vor suferi”, a declarat pentru RIA Mihail Ulyanov, reprezentant permanent al Rusiei la organizațiile internaționale la Viena, potrivit Rador. Rusia a avertizat Finlanda luna aceasta cu privire la un nou acord de apărare care conferă Statelor Unite un acces larg în vecinătatea frontierei finlandeze cu Rusia.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:36 - Zbor direct spre destinații exotice pentru români
- 08:31 - Sfântul Gheorghe 2026. Tradiții, obiceiuri și superstiții
- 08:27 - Sărbătoare 23 aprilie: Sfântul Mucenic Gheorghe. Mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Cruce roșie în calendar
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














