Sărbătoare 7 iunie - Zi importantă în calendarul ortodox - Puțini creștini știu semnificația acestei zile

Sărbătoare 7 iunie - Zi importantă în calendarul ortodox - Puțini creștini știu semnificația acestei zile
Sărbătoare importantă în data de 7 iunie, în calendarul ortodox din România.
Sărbătoare importantă în data de 7 iunie, în calendarul ortodox din România.
Sfântul Mucenic Teodot al Ancirei este menţionat în Sinaxar de două ori, în 18 mai, ziua în care au pătimit cele şapte fecioare ale căror sfinte moaşte le-a îngropat, fiind prins atunci de autorităţi. A doua oară este sărbătorit în ziua de 7 iunie, atunci a fost omorât, după ce a fost chinuit pentru Hristos.
Sfântul Teodot era din cetatea Ancira, ţinutul Galatiei, şi a trăit în timpul împăratului roman Diocleţian (284-305).
A avut o viaţă de mirean, a fost căsătorit şi avea o cârciumă cu care îşi câştiga cele necesare vieţii. Sub acest chip de negustor, lucra apostoleşte în taină ca un episcop, pentru că vremurile erau foarte grele pentru creştini, care erau urmăriţi, prinşi şi torturaţi, iar averile le erau jefuite şi înstrăinate.
"Nu este cu putinţă a spune primejdiile acelea, care au fost asupra Bisericii în vremea aceea. Preoţii de la bisericile Domnului fugeau, lăsând uşile deschise şi nu se afla loc unde să se ascundă cei ce fugeau de primejdie. Şi, jefuindu-li-se averile, foametea se simţea mult mai grea, decât în toate muncile de până aici". (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Teodot, creştin iubitor de Hristos şi de aproapele său, îi ajuta pe cei prigoniţi pentru credinţă, care îşi pierduseră casele şi averile şi pribegeau prin locuri pustii, asigurându-le cele necesare vieţii.
Pe lângă aceasta, Sfântul Teodot mergea prin locurile unde fuseseră chinuiţi martiri şi, luându-le trupurile, le îngropa. Îi răscumpăra pe cei ce erau în temniţă care nu sufereau tortura, sau îi încuraja pe cei ce păreau să cedeze în faţa cruzimii torţionarilor.
A fost prins la rândul său, supus unui interogatoriu, torturat şi omorât.
Citește și:
- 20:38 - Escaladare militară: Statele Unite pregătesc desfășurarea de trupe în regiune, după tensiunile cu Iran
- 19:55 - Tensiuni în creștere: Statele Unite, criticate de Europa pentru lipsa de consultare în deciziile militare
- 18:37 - „Dragonul” s-a întors! Radu Drăgușin revine la națională și intră direct titular în meciul decisiv cu Turcia
- 17:52 - Final de fugă pentru trei condamnați: capturați pe Aeroportul din Bacău după ani petrecuți în Italia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











