Secretarul pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, la „SelectUSA Investment Summit”

Summitul de Investiții SelectUSA 2026 / Foto MAE
Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru, participă, în perioada 4–8 mai 2026, la „SelectUSA Investment Summit”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate atragerii și promovării investițiilor la nivel global.
Participarea delegației economice a România reflectă angajamentul pentru consolidarea parteneriatului strategic cu SUA, atât la nivel subnațional, cât și în relațiile economice și de afaceri.

Summit-ul a fost deschis de Secretarul pentru Comerț al Statele Unite ale Americii, Howard W. Lutnick, care a prezentat o viziune axată pe dezvoltarea economică prin producție cu valoare adăugată ridicată și inovare tehnologică. În cadrul intervenției sale a fost subliniată importanța dezvoltării unor parteneriate reale și aprofundate cu SUA, inclusiv la nivelul statelor federale, prin colaborarea dintre autorități publice, investitori străini, companii private și mediul universitar.

Evenimentul reunește lideri guvernamentali, reprezentanți ai mediului de afaceri și investitori din întreaga lume, oferind un cadru relevant pentru dialog și identificarea de noi oportunități de cooperare. În marja summit-ului au loc întâlniri bilaterale și discuții aplicate, menite să sprijine dezvoltarea relațiilor economice și inițiativele de investiții între România și Statele Unite ale Americii.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:26 - Fetiță de 12 ani, înjunghiată cu o șurubelniță pe stradă. Tatăl ei a fost și el lovit
- 20:19 - Anca Alexandrescu: „Doamna Kovesi încearcă să își facă loc în România, pentru că i se va termina mandatul și rămâne fără job”
- 17:06 - Cod galben de ploi și furtuni în mai multe regiuni ale țării
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News













