STAREA DE ALERTĂ PRELUNGITĂ LA PRAID DIN CAUZA INUNDAȚIEI SALINEI

STAREA DE ALERTĂ PRELUNGITĂ LA PRAID DIN CAUZA INUNDAȚIEI SALINEI
Comuna Praid, județul Harghita, rămâne sub stare de alertă până pe 8 august
Comuna Praid, județul Harghita, rămâne sub stare de alertă până pe 8 august, în urma situației de urgență generate de infiltrarea apelor pârâului Corund în salina din localitate. Decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență și anunțată de Instituția Prefectului – Județul Harghita, marți, 8 iulie.
Autoritățile locale vor mobiliza toate resursele disponibile pentru continuarea lucrărilor de deviere provizorie a pârâului Corund, operațiune esențială pentru protejarea salinei și a populației. În această perioadă, va fi interzis accesul în zona afectată și în Canionul de Sare, iar locuitorii comunei și ai localităților învecinate vor fi informați permanent cu privire la evoluția situației.
De asemenea, în cazul în care condițiile o impun, va fi oferită asistență persoanelor și gospodăriilor aflate în aval de zona afectată.
Starea de alertă a fost instituită pentru prima dată pe 8 mai, după ce ploile abundente au provocat infiltrații în subteranul salinei. Aceasta a fost prelungită periodic, în condițiile în care lucrările de deviere a pârâului au întâmpinat dificultăți tehnice și întârzieri de peste zece zile, potrivit reprezentanților SALROM.
Sursa: Realitatea de Harghita
Citește și:
- 11:09 - AEP a sesizat Parchetul în cazul campaniei lui Nicușor Dan: sunt suspiciuni privind cheltuieli electorale de peste 870.000 lei
- 10:09 - Nicușor Dan a promulgat legea pensiilor speciale. Cum a motivat această decizie
- 21:50 - Prințesa de Wales impresionează prin eleganță, alături de Prințul William, la un eveniment din Țara Galilor
- 21:06 - Comisia Europeană respinge un nou fond pentru avort și recomandă folosirea mecanismelor existente
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News
_d378157f11.webp)










