Termenul de depunere a raportului de progres de către beneficiarii Măsurii 1 și Măsurii 2 a fost prelungit până la 30 aprilie

Termenul de depunere a raportului de progres de către beneficiarii Măsurii 1 și Măsurii 2 a fost prelungit până la 30 aprilie
Camera Deputaților a adoptat prelungirea termenul de depunere a raportului de progres de către beneficiarii Măsurii 1 și Măsurii 2 până la 30 aprilie.
Camera Deputaților a adoptat prelungirea termenul de depunere a raportului de progres de către beneficiarii Măsurii 1 și Măsurii 2 până la 30 aprilie.Modificarea Ordonanței de Urgență nr. 130/2020 s-a aflat în procedură legislativă în Parlamentul României, urmârindu-se repunerea în termen a beneficiarilor care au depășit perioada limită de transmitere a raportului de progres, respectiv 90 de zile pentru Măsura 1 - Microgranturi și 180 de zile pentru Măsura 2 - Granturi pentru capital de lucru. Termenul începe odată cu efectuarea plății ajutorului financiar.Dacă termenul este depășit, conform cadrului legal în vigoare, beneficiarii sunt nevoiți să returneze granturile acordate, fiind declanșată astfel procedura de recuperare a ajutorului acordat împreună cu dobânzile aferente.În acest moment, aproximativ 3.900 de beneficiari ai Măsurii 1 nu au îndeplinit toate obligațiile din contract, aplicându-se sancțiunea de rambursare a granturilor în valoare de 2.000 euro, precum și alți aproximativ 3.330 de beneficiari ai Măsurii 2. Miercuri, 30 martie a.c., actul normativ a fost trimis la Președintele României spre promulgare.
Citește și:
- 08:04 - Români blocați în Orientul Mijlociu se întorc acasă: avionul a decolat din Dubai spre București
- 21:47 - Marius Tucă: „România e în afara Istoriei. Suntem între șifonierul lui Nicușor și „umbrela” găurită a lui Macron”
- 21:42 - George Simion, de la Washington: „România nu mai este o democrație. Suntem aici pentru a demasca lovitura de stat”
- 20:33 - „Întrebați-l pe Cristi Chivu!”. Cesc Fàbregas aruncă responsabilitatea pe tehnicianul român după Como – Inter Milano 0-0
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News










