Traseul autostrăzii Braşov - Bacău ar putea fi modificat în zona Ozun

Traseul autostrăzii Braşov - Bacău ar putea fi modificat în zona Ozun
Anunțul a fost făcut de prefectul judeţului Covasna, Raduly Istvan
Prefectul judeţului Covasna, Raduly Istvan spune că a intervenit pentru modificarea traseului viitoarei autostrăzi A13 Braşov-Bacău în zona Ozun.
Raduly Istvan afirmă că a intervenit pentru modificarea traseului autostrăzii Braşov-Bacău, astfel încât să fie evitată poluarea fonică a localităţilor Ozun şi Sântionlunca. Prefectul menţionează, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că, potrivit proiectului, autostrada urma să treacă la câteva sute de metri de cele două localităţi, iar în urma discuţiilor purtate cu proiectanţii traseul va fi schimbat în această zonă.
„Conform schiţelor prezentate, era proiectat la câteva sute de metri de localităţile Ozun şi Sântionlunca. În urma discuţiilor purtate cu proiectanţii, am obţinut îndepărtarea traseului autostrăzii de cele două localităţi, evitând astfel poluarea fonică, respectiv tăierea parcelelor agricole din comuna Ozun“, afirmă prefectul Raduly Istvan, relatează Agerpres.
Potrivit Ministerului Transporturilor, autostrada Braşov – Bacău (A13) va fi lansată la licitaţie pentru execuţia lucrărilor în al doilea trimestru din 2023, fiind, după Sibiu – Piteşti, a doua autostradă peste Carpaţi scoasă la licitaţie pentru construcţie.
CNAIR a semnat pe 22 mai 2020 contractul „Elaborare Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic de Execuţie pentru Autostrada Braşov – Bacău“ în valoare de 20 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile.
Agerpres
Citește și:
- 13:43 - România consolidează dialogul transatlantic pentru predictibilitate legislativă și investiții strategice în domeniul tehnologiilor emergente
- 10:35 - Urmărire ca în filme în județul Mureș. Un viceprimar a ajuns cu mașina în șanț, după ce a fugit de filtrul de poliție
- 10:32 - Zile însorite și temperaturi în creștere, mai ales în sud și estul României: cum va fi vremea până la mijlocul săptămânii
- 10:25 - Dezvăluiri BOMBĂ la Rizea TV. Cristian Rizea - Acuzații grave la adresa lui Sebastian Ghiță
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News





_0c65618e73.webp)

_a3e751f258.webp)


