Actualitate· 4 min citire

Viorel Pașca își apără activitatea de la Dumbrava și spune că statul a intervenit prea târziu pentru bolnavi: „În 20 de ani nu a alocat niciun leu”

Viorel Pasca

Viorel Pasca

Publicat9 iul. 2026, 16:01
SursăRealitatea PLUS

Pronunțarea în cazul lui Viorel Pașca a fost amânată până luni. La ieșire, patronul azilelor din Bihor a făcut primele declarații și a comentat inclusiv decizia Guvernului de a aloca peste 20 de milioane de lei din fondul de rezervă pentru înființarea unor centre socio-medicale de tip rezidențial.

Viorel Pașca a spus că nu vrea să intre în zona juridică sau politică, dar consideră că statul a intervenit prea târziu, după ce bolnavii de la Dumbrava au stat acolo ani la rând fără ca autoritățile să aloce bani pentru ei.

„În primul rând, chestiunile juridice și politice le las în seama altora, pentru că eu nu mă pricep nici la chestiuni juridice, nici la cele politice. Guvernul a făcut ce a crezut că este bine, dar a făcut cam târziu. Bolnavii aceia erau la Dumbrava, sau bolnavi la Dumbrava sunt de 20 de ani, și nu a alocat niciun leu. Acum s-a găsit să aloce. Foarte bine a făcut și să o facă și în continuare.”

Pașca își apără activitatea de la Dumbrava

Viorel Pașca a respins acuzațiile privind activitatea desfășurată în ultimii 20 de ani și a spus că nu îi este rușine de ceea ce a făcut. Acesta a susținut că a încercat să ajute oameni bolnavi, abandonați de familie și de instituții, care ajungeau la Dumbrava din situații foarte grele.

„Ceea ce pot eu să vă spun este că nu mi-e rușine de activitatea mea de 20 de ani, în care am încercat să ajut, în care am încercat să fiu de folos, în care am încercat să aduc un plus în societate, un plus în viața acestor oameni care nu mai aveau pe nimeni. Oameni de care s-a lepădat toată lumea, familie, instituții, statul român și așa mai departe. Am încercat să le fim de folos acestor oameni, am încercat să le salvăm viața și nu exagerez când spun asta, pentru că veneau din condiții extrem de precare și asta am și făcut, așa cum ne-am priceput noi, așa cum am știut noi.”

Întrebat despre amenda dată de ITM Bihor și despre persoanele despre care s-a spus că ar fi lucrat fără forme legale, Pașca a afirmat că nu a primit explicații sau o motivare. Acesta susține că persoanele respective aveau contracte de voluntariat și ajutau în activitatea de la Dumbrava.

„Tot pe ei ar trebui să-i întrebați și asta, că eu n-am primit nimic, n-am primit nicio explicație, n-am primit nicio motivare în acest sens. Persoanele acelea la care probabil fac ei referire, pentru că încă n-am citit documentul respectiv, doar l-am văzut, aveau contracte de voluntariat, lucrau acolo, ajutau acolo și așa cum am făcut-o dintotdeauna.”

„Mai sunt mii ca ei”

Viorel Pașca a evitat să comenteze demiterea șefei ANPD, spunând că nu se pronunță pe acest subiect. În schimb, a spus că atenția ar trebui îndreptată și spre alte persoane vulnerabile, nu doar spre oamenii relocați de la Dumbrava.

„Am spus că nu mă pricep și nu mă pronunț în sensul ăsta. Aș considera că ar fi nevoie de mult mai multă atenție asupra oamenilor. Și toată atenția este îndreptată acum asupra acelor 400 de oameni. Ei bine, aceia sunt doar o mică parte din mulțimea oamenilor fără adăpost, bolnavi, abandonați de familie. Mai sunt și alții ca ei, mai sunt mii ca ei pe care toată lumea acum îi ignoră.”

De ce nu a făcut Viorel Pașca un azil

Pașca a susținut că nu a gândit niciodată locurile de la Dumbrava ca pe un azil în care oamenii să fie instituționalizați. Acesta a spus că a vrut să le ofere case în care să se simtă acasă, cu reguli simple și cu o viață cât mai apropiată de normalitate.

„Despre lucrul ăsta am vorbit de nenumărate ori și o să fiu foarte succint și de data aceasta. Niciodată nu m-am gândit și n-am avut în cap ideea să fac un azil în care să instituționalizez oameni. Totdeauna eu m-am gândit să oferim acestor oameni case de locuit, în care să nu se simtă instituționalizați, să se simtă acasă, să simtă că aceea e casa lor, cu reguli simple, în care oamenii să se bucure de viață sau de ultima parte a vieților. Asta mi-am dorit întotdeauna.”

Potrivit lui Viorel Pașca, instituțiile statului i-ar fi transmis abia în urmă cu aproximativ 10 ani că forma de funcționare trebuie autorizată. El spune că atunci a înființat Asociația Dumbrava DPG, în 2016, după zece ani de activitate.

„Abia în urmă cu vreo 10 ani, instituțiile statului mi-au spus că nu se poate așa ceva, că nu este bine așa ceva, că sunt norme, că sunt proceduri, că sunt legi și că ar trebui să fie autorizat. În acele momente le-am dat ascultare și am înființat Asociația Dumbrava DPG. Deci asta se întâmpla în 2016, la 10 ani după ce am început activitatea noastră de îngrijire a bolnavilor. Doar că înființarea Asociației Dumbrava DPG a fost primul pas.”

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate