Bogdan Ivan: România este în siguranță energetică, cu stocuri suficiente de gaze și cărbune în plină iarnă

Bogdan Ivan: România este în siguranță energetică, cu stocuri suficiente de gaze și cărbune în plină iarnă
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis că România se află în siguranță din punct de vedere energetic, în pofida condițiilor meteo dificile din această perioad
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis că România se află în siguranță din punct de vedere energetic, în pofida condițiilor meteo dificile din această perioadă. Oficialul a anunțat că există stocuri suficiente de cărbune, iar depozitele de gaze naturale sunt umplute în proporție de aproape 70%, un nivel peste media Uniunii Europene, situată la 58%.
Potrivit ministrului, autoritățile monitorizează permanent situația din teren. În urma ninsorilor abundente și a viscolului, la începutul lunii ianuarie aproximativ 95.000 de gospodării au rămas fără energie electrică, însă peste 90% dintre acestea au fost deja reconectate, în urma a mii de intervenții realizate de sute de echipe mobilizate în toată țara. „Monitorizăm situaţia permanent, intervenim rapid oriunde este nevoie şi nu lăsăm pe nimeni în beznă”, a dat asigurări Bogdan Ivan.
Ministrul a mai precizat că, deși consumul de gaze crește semnificativ în zilele geroase, România dispune atât de producție internă consistentă, cât și de rezerve importante în depozite, mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut. În fața iernii și a fenomenelor meteo extreme, autoritățile mizează pe organizare, intervenții rapide și decizii ferme pentru a asigura continuitatea energiei și a căldurii în locuințele românilor.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)









