PUTEREA DE CUMPĂRARE ÎN BUCUREȘTI, DUBLĂ FAȚĂ DE MEDIA PE ȚARĂ ȘI APROPIATĂ DE NIVELUL MEDIU ÎN EUROPA

PUTEREA DE CUMPĂRARE ÎN BUCUREȘTI, DUBLĂ FAȚĂ DE MEDIA PE ȚARĂ ȘI APROPIATĂ DE NIVELUL MEDIU ÎN EUROPA
Doar nouă județe au o putere de cumpărare egală sau peste media națională
În afara Bucureștiului, doar nouă județe au o putere de cumpărare egală sau peste media națională de 9.099 de euro.
Puterea de cumpărare în București este dublă față de media pe țară și se apropie foarte mult, pentru prima dată, de nivelul mediu în Europa. România se numără printre țările cu cea mai mare discrepanță de dezvoltare între Capitală și restul teritoriului.
Un locuitor al Capitalei cheltuie 18.580 euro pe an, adică 1.548 euro pe lună. La nivel european, puterea medie de cumpărare a crescut în acest an cu 1.000 euro, la aproape 18.800 euro, conform unui studiu al GfK - o companie germană de cercetare de piață.
România, printre țările cu cea mai mare discrepanță între Capitală și restul teritoriului
La nivelul întregului teritoriu al României, puterea de cumpărare a crescut de la 7.740 la 9.099 euro, urcând o poziție în clasament față de anul trecut, până pe locul 32 din totalul de 42 de state.
Astfel, România rămâne unul dintre statele cu cea mai mare discrepanță de dezvoltare între Capitală și restul țării, potrivit Radio România Actualități.
În afara Bucureștiului, doar nouă județe au o putere de cumpărare egală sau peste media națională de 9.099 de euro: Cluj, Timiș, Ilfov, Sibiu, Brașov, Prahova, Arad, Constanța și Alba.
La nivel european, cea mai mare putere de cumpărare se regăsește în Liechtenstein, Elveția și Luxemburg, iar cea mai mică în Kosovo, Belarus și Ucraina.
Citește și:
- 08:32 - Europa, lovită de scumpirea gazelor: prețurile urcă cu aproape 50%
- 08:30 - Criza petrolului: Ungaria interzice exportul de țiței și carburanți
- 08:27 - Bilete de avion mai scumpe. Companiile aeriene majorează tarifele, pe fondul scumpirii combustibilului
- 21:04 - Românii taie din cheltuieli, de teama climatului economic imprevizibil: 6 din 10 renunță la produse neesențiale când cumpără online – SONDAJ
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











