Social· 2 min citire

Traseul dronei doborâte de avionul F-16 în România. Ținta a fost distrusă la aproximativ 80 de km de București

FOTO: Captură Realitatea PLUS

FOTO: Captură Realitatea PLUS

Publicat24 iul. 2026, 13:10
SursăRealitatea.Net

Drona doborâtă vineri de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române a urmat un traseu neobișnuit prin sud-estul țării, traversând aproximativ 200 de kilometri în spațiul aerian național înainte de a fi distrusă de o rachetă. Aparatul a fost detectat în apropiere de Sulina, a zburat spre Brăila, apoi a coborât în direcția Fetești, pentru ca ulterior să își schimbe din nou direcția către județul Buzău, unde a fost interceptat.

Traseu în zigzag prin sud-estul României

Din primele informații furnizate de Ministerul Apărării Naționale, sistemul de supraveghere radar a detectat drona la ora 09:39, la aproximativ 20 de kilometri est de Sulina.

După intrarea în spațiul aerian românesc, aceasta a urmat traseul Sulina – Brăila – Fetești – Buzău, efectuând mai multe schimbări de direcție. În loc să continue pe o rută relativ constantă spre vest, aparatul a coborât din zona Brăila către Fetești, apoi a virat spre nord-vest, în direcția Pogoanele–Padina.

Ținta a fost doborâtă la ora 11:02, deasupra unei zone nelocuite din apropierea comunei Padina, județul Buzău, la aproximativ 80 de kilometri de București.

Până în prezent, autoritățile nu au explicat de ce drona a urmat această rută și nici dacă schimbările de direcție au fost programate sau comandate din exterior.

Drona ar fi putut survola obiective strategice

Traseul ridică multiple semne de întrebare, deoarece drona a trecut prin apropierea unor obiective strategice din România. Printre acestea se numără Baza 86 Aeriană Fetești, Centrala Nucleară de la Cernavodă și Aerodromul Bobocu din județul Buzău. Deocamdată nu există informații oficiale care să confirme că acestea au reprezentat ținte ale aparatului.

A fost urmărită timp de 83 de minute

Între detectarea și distrugerea dronei au trecut o oră și 23 de minute.

La ora 09:48, la numai nouă minute după detectarea țintei, două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Italiene au decolat de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, aflate în misiune de Poliție Aeriană.

Ulterior, la ora 10:56, au decolat și două avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române de la Baza 86 Aeriană Fetești.

La doar șase minute după decolare, unul dintre avioanele F-16 a lansat o rachetă asupra dronei, distrugând-o la ora 11:02 deasupra unei zone nelocuite din apropierea comunei Padina.

Resturile aparatului urmează să fie recuperate și analizate pentru stabilirea modelului, provenienței și a eventualei încărcături transportate.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News

Mai multe știri din Social