Prejudiciul cauzat în urma comiterii infracțiunilor a fost recuperat parțial.
Ștefan Dănuț Bolocan (21 de ani), este acuzat că a furat în mai multe rânduri, de la două persoane, bani, carduri bancare și bijuterii, în valoare totală de peste 22.000 de lei.
De asemenea, el a pătruns în timpul nopții, în sediul unei firme, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie și a sustras sume de bani.
Utilizând o cheie de rezervă, Ștefan Bolocan a pătruns în interiorul unui autoturism și a sustras un portofel, care conținea mai multe acte și carduri bancare. El a cumpărat apoi diverse produse și a efectuat plăți online, cât și la dispozitivele POS, după achiziționarea unor bunuri.
Polițiștii au mai stabilit că pe data de 14 noiembrie a.c., Ștefan Bolocan a sustras de la domiciliul unei femei în vârstă de 75 de ani, suma de 10.000 lei și 520 de euro.
Prejudiciul cauzat în urma comiterii infracțiunilor a fost recuperat parțial.
Față de bărbatul de 21 de ani, din municipiul Bârlad, poliţiştii au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar în data de 4 decembrie a.c., acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad, care a dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 zile.