FOTBAL: 22 DE CLUBURI AU PRIMIT LICENȚA PENTRU PARTICIPAREA ÎN EDIȚIA 2025-2026 A SUPERLIGII

FOTBAL: 22 DE CLUBURI AU PRIMIT LICENȚA PENTRU PARTICIPAREA ÎN EDIȚIA 2025-2026 A SUPERLIGII
Alte șase cluburi din liga a II-a au primit licența pentru participarea în Superligă
Douăzeci și două de cluburi de fotbal, cele 16 din prima ligă și 6 din eșalonul secund, au primit licența de participare în ediția 2025-2026 a Superligii, se arată într-un comunicat de presă al Departamentului de Licențiere publicat, marți, pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.
Comisia pentru acordarea licenței cluburilor a pronunțat hotărârile în primă instanță la data de 9 mai 2025. Conform Regulamentului Național de Licențiere a Cluburilor și Sustenabilitate Financiară, ediția 2024, cluburile au putut face apel până la data de 13 mai. Comisia de Apel din cadrul Departamentului de Licențiere a pronunțat hotărârile în data de 19 mai.
Astfel, au îndeplinit criteriile pentru obținerea licenței toate cele 16 cluburi care au activat în actualul sezon al Superligii după cum urmează: Politehnica Iași, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Petrolul Ploiești, Oțelul Galați, FC Botoșani, FC Hermannstadt, Unirea Slobozia, UTA Arad, Gloria Buzău, Universitatea Cluj, Farul Constanța, CFR Cluj, FC Rapid, Dinamo București, FCSB și Universitatea Craiova.
De asemenea, alte șase cluburi din Liga a II-a au primit licența pentru participarea în Superligă, ediția 2025-2026: FC Argeș, AFC Csikszereda Miercurea Ciuc, Metaloglobus București, FC Voluntari, Concordia Chiajna și CSM Reșita.
La finalul ediției 2024-2025 a Superligii au retrogradat direct în Liga a II-a ocupantele ultimelor două locuri din play-out, Gloria Buzău și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Au promovat direct în Superligă ocupanta locului 1 în play-off-ul Ligii a II-a, FC Argeș, și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, aflată pe poziția a treia. Formația CSA Steaua, care a încheiat pe locul al doilea în eșalonul secund, nu are drept de promovare.
Barajele pentru menținerea/promovarea în Superligă Politehnica Iași - Metaloglobus București și FC Voluntari - Unirea Slobozia sunt programate în dublă manșă în 24 mai, respectiv 1 iunie.
AGERPRES
Citește și:
- 19:48 - SUA, campioană olimpică la hochei pe gheață după 46 de ani. Donald Trump a reacționat imediat: „Wow! Ce meci!!!”
- 08:26 - Fotbal: Rapid, victorioasă în derbyul cu Dinamo, în Superligă
- 19:18 - Fotbal: CFR Cluj continuă seria victoriilor în Superligă, 2-1 cu Petrolul Ploiești
- 19:14 - Handbal feminin: CSM București s-a calificat direct în sferturile Ligii Campionilor
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











