Rezultatul, obținut printr-o simulare a evoluției, arată că în cel mai rău scenariu mai mult de un sfert dintre specii ar ajunge la extincție.

Într-o lucrare publicată în Science Advances, se arată că actuala criză climatică va conduce la o cascadă accelerată de dispariții de specii în următoarele decenii, pe măsură ce prădătorii își pierd hrana, paraziții își pierd gazdele, iar creșterea temperaturii afectează lanțul trofic.

Potrivit studiului, care vine în momentul în care aproape trei mii de oameni de știință cer guvernelor să acționeze pentru a opri distrugerea naturii, Pământul ar putea pierde mai mult de o zecime dintre speciile sale de plante și animale până la sfârșitul secolului.

Riscul de dispariție al plantelor și animalelor este monitorizat pe lista roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, unde oamenii de știință au publicat analiza privind amenințările la adresa a peste 150.388 de specii. Au constatat că peste 42 mii dintre ele ar putea dispărea, din cauza impactului activității umane asupra Pământului.

Cercetătorii au folosit un supercomputer pentru a modela o planetă populată cu specii virtuale pentru a înțelege efectul pe care l-ar putea avea încălzirea globală și ocuparea terenului de către oameni asupra naturii. Ei spun că 6% dintre plante și animale vor dispărea până în 2050 și că acest procent va ajunge la 13% până la sfârșitul secolului, în cazul unui scenariu mediu (nici cel mai rău, nici cel mai optimist) privind încălzirea globală. În cel mai rău scenariu, estimează că 27% dintre spciile de plante și animale ar putea dispărea până în 2100.

Am populat o lume virtuală de la zero și am cartografiat soarta rezultată a mii de specii de pe tot globul pentru a determina probabilitatea unor puncte de cotitură în lumea reală”, a spus dr. Giovanni Strona, coautor și om de știință la Universitatea din Helsinki.

Acest studiu este unic pentru că ține cont și de efectul secundar asupra biodiversității, estimând efectul dispariției speciilor în lanțurile trofice locale dincolo de efectele directe. Rezultatele demonstrează că legăturile dintre lanțurile trofice agravează pierderea biodiversității”, a declarat coautorul studiului, prof. Corey Bradshaw de la Universitatea Flinders din Australia.

Sursă: The Guardian / BIZIDAY

Articolul precedentAcord între negociatorii UE pentru o reducere semnificativă a emisiilor industriale de carbon, până în 2030
Articolul următorChina. Autoritățile din Shanghai cer școlilor să țină cursurile online, de astăzi, pe fondul creșterii cazurilor de Covid