Peste 100 de tineri din Vaslui și împrejurimi au participat la Tabăra de vară ”Tinerii în bucuria comuniunii”, proiect derulat de Asociația Tinerilor Ortodocși Vaslui și cofinanțat de Consiliul Județean Vaslui.

Programul taberei a fost unul diversificat și a cuprins o serie de activități (sportive, drumeții, dezbateri, dansuri populare, ecologie…) care au rolul de a crește gradul de socializare și de comuniune între tinerii prezenți.

Lucrul acesta a fost favorizat de faptul că în zona taberei semnalul la telefon a fost foarte slab, determinându-i astfel pe tineri să renunțe la socializarea virtuală și să se bucure de cea reală.

Alături de ei a fost prezent și părintele protopop Adrian Chirvasă, care le-a vorbit despre satul românesc și despre personalități culturale din cuprinsul județului Vaslui, provenite din mediul rural. După prelegere, tinerii au avut posibilitatea de a adresa întrebări legate de tema abordată, dar și de alte aspecte și preocupări specifice vârstei.

Toți participanții la tabără au încheiat ziua cu o mare horă populară.

„Tabăra de vară – Tinerii în bucuria comuniunii”, proiect derulat de Asociația Tinerilor Ortodocși Vaslui și cofinanțat de Consiliul Județean Vaslui, se desfășoară pe parcursul a trei sesiuni, în zilele de 20 august, 27 august și 3 septembrie 2019.

Articolul precedentSuspect în cazul dublei crime dintr-un sat vasluian, reţinut pentru 24 de ore
Articolul următorFantasia a avut o interpretare de excepție la Ohrid Choir Festival