Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iași au depistat şi reţinut un bărbat cu dublă cetăţenie, română și moldovenească, căutat de autorităţile din Austria, care este cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de tâlhărie pe teritoriul Austriei.

 

În data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 00.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, județul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un autocar, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 45 de ani.

La controlul de frontieră,s-a constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare emis de către autorităţile din Austria, la data de 27.11.2019, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pe teritoriul Austriei. 

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedent17.158 cazuri noi de COVID și 423 de decese în ultimele 24 de ore
Articolul următorValeriu Gheorghiță: Vaccinarea împotriva COVID-19 reduce riscul de deces de 20 de ori. Nu există niciun medicament care să facă acest lucru