Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autoturismul pe care îl conducea.

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei,  cetăţeanul român P.I., în vârstă de 49 de ani, care conducea un autoturism marca Citroen, înmatriculat în Franţa.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea dovezii efectuării inspecţiei tehnice periodice prezentată la control pentru autoturismul în cauză, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de fomă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Articolul precedentNemțean condamnat la închisoare cu executare, reținut la Vaslui
Articolul următorAmenzi de peste 77000 de lei și 25 de permise de conducere reținute de polițiști