Duminică – 12 aprilie, la ora 15:20, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe un drum sătesc de pe raza localității Perieni,  județul Vaslui, au depistat un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, al cărui conducător, un bărbat de 19 ani, din Perieni, nu a dat curs indicațiilor polițiștilor.

Împreună cu alți doi pasageri (doi tineri cu vârste de 16 și 18 ani), acesta a încercat să fugă de la fața locului, intrând într-o lizieră. Polițiștii au folosit tehnica acustică de pe autospecială și au reușit să-i determine să revină la autoturism, constatând astfel faptul că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul de 19 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, faptă  prevăzută și pedepsită de art. 336, alin. 1 din Codul Penal.

Totodată, față de cei 4 tineri a fost luată măsura sancționării contravenționale pentru încălcarea restricțiilor de circulație prevăzute de ordonanțele militare. De asemenea, conducătorul autoturismului a fost sancționat contravențional și pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto, precum și pentru că inspecția tehnică periodică era expirată.