Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră un tânăr cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, care era urmărit de Interpol.

 

În data de 03 martie a.c., în jurul orei 04.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în ţară, un bărbat, cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani.

La controlul de frontieră s-a constatat că persoana figurează în bazele de date Interpol, pe numele acestuia fiind emisă o alertă emisă de autorităţile din Franţa de punere în aplicare a unui mandat de arestare, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății, pe teritoriul acestui stat.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentPreşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, întâlnire cu Iohannis, la Cotroceni: „NU doar securitatea Ucrainei este AMENINȚATĂ”
Articolul următorULTIMĂ ORĂ: accident grav în județul Vaslui